Astfel, a ajuns la o cotă de aproximativ 2% din piață, urcând pe a 11-a poziție în sistemul bancar local, aproape de locul 10.
Intesa Sanpaolo Bank a finalizat transferul de activitate, constând în active și pasive, clienți și angajați, de la Intesa Sanpaolo Spa Torino Sucursala București. Acest transfer consolidează operațiunile Grupului Intesa Sanpaolo pe piața locală într-o singură entitate bancară.
O nouă bancă țintește Top 10: Grupul Intesa Sanpaolo confirmă că va fuziona cele două bănci deținute în România, în 2018
Ca urmare a finalizării transferului, activitatea Intesa Sanpaolo SPA Torino Sucursala București încetează, iar serviciile și produsele bancare vor fi oferite în continuare doar de către Intesa Sanpaolo Bank România.
În România, Intesa Sanpaolo se adresează în special clienților Corporate și IMM.
Intesa Sanpaolo finalizează preluarea Veneto Banca în România
Grupul Intesa Sanpaolo a confirmat, pentru Forbes România, de la începul lunii aprilie, că va fuziona cele două bănci deținute în România, în cursul acestui an, după ce va primi toate aprobările necesare.
Procesul finalizat recent a apărut ca urmare a faptului că, la 26 iunie 2017, Intesa Sanpaolo a semnat, în Italia, un contract, cu lichidatorii Banca Popolare di Vicenza și Veneto Banca în Italia.
Tranzacție cu efecte în România: Intesa Sanpaolo preia activele Veneto Banca și Banca Popolare di Vicenza
La finalul lunii iunie 2017, grupul Intesa Sanpaolo a anunțat că a semnat un acord cu statul italian pentru a prelua activele Veneto Banca și Banca Popolare di Vicenza, din cauza problemelor financiare ale acestora, doar prima fiind prezentă și în România. Autoritățile italiene au început să lichideze cele două bănci falimentare, în acea perioadă, printr-o înțelegere care l-a costat 17 miliarde de euro (19 miliarde de dolari).
Guvernul italian s-a angajat să plătească Intesa cu 5,2 miliarde de euro și să i-a oferit garanții de până la 12 miliarde de euro, pentru a prelua rămășițele celor două bănci. Prin lege a fost impusă condiția ca Intesa Sanpaolo, cea mai bine capitalizată bancă mare din Italia, să le preia, guvernul italian angajându-se să suporte costul lichidării celor două bănci.
Sistemul bancar românesc la 35 de bănci: Consiliul Concurenţei a autorizat preluarea Veneto Banca de către Intesa Sanpaolo
La finele lunii octombrie 2017, Consiliul Concurenţei a autorizat tranzacţia prin care compania Intesa Sanpaolo SpA a achiziţionat reţeaua bancară aparţinând Veneto Banca SpA Italia Montebelluna Sucursala București.
La mijlocul lunii decembrie, Intesa Sanpaolo a finalizat formalitățile privind transferul anumitor active și pasive de la fosta sucursală din România a Veneto Banca, inclusiv rețeaua de 19 unități, către nou-înființata Intesa Sanpaolo SPA Torino Sucursala București.
Topul băncilor din România în 2016, în funcție de active
La finele anului 2016, atât Intesa Sanpaolo, cât și Veneto Banca aveau, în România, câte o cotă de piață de 1,04%. Prima avea active de 4,088 miliarde de lei (locul 18 în sistemul bancar românesc), iar a doua de 4,111 miliarde de lei (locul 17), potrivit datelor Băncii Naționale a României.
Activele cumulate ale acestora, de 8,199 miliarde de lei, depășeau locul 12 în sistemul bancar, Citibank Europe, care avea o cotă de piață de 1,73%, la active de 6,815 miliarde de lei.
În plus, era extrem de aproape de locul 11 din sistem, OTP Bank, care avea o cotă de 2,09%, la active de 8,215 miliarde de lei.
Dar, banca a urcat pe locul 11 acum, deoarece Banca Transilvania, locul 2 în sistemul bancar local după active, la finele anului 2016, a preluat Banpost, locul 9, tranzacție semnată în noiembrie 2017 și anunțată la 306 milioane de euro.
Activele OTP Bank România au crescut cu 9%, anul trecut, ajungând la 9,37 miliarde de lei, reprezentând o cotă de piață de 2,19%. Aceasta a înregistrat un profit ajustat după impozitare de 44,85 de milioane de lei (9,8 milioane euro), în 2017, în creștere cu 88%, față de anul anterior, conform raportului Grupului ungar.
Pornind de la aceste valori, la finalul acestui an, OTP Bank România va ajunge oricum pe locul 10 al sistemului bancar românesc, ca urmare a preluării Bancpost (locul 9, la finele anului 2016, cu o cotă de piață de 2,96%) de către Banca Transilvania (locul 2, care avea o cotă de piață de 13,87%, la finele anului trecut).
Intesa Sanpaolo Bank România și-a triplat profitul net în 2017, până la 43 de milioane de lei
Anul trecut, activele Intesa Sanpaolo România au crescut cu 8%, față de anul anterior, ajungând la 4,78 miliarde de lei, reprezentând 1,11% din piață. De asemenea, Intesa Sanpaolo Bank a obținut, anul trecut, un venit operațional de 154 de milioane lei și un profit net de 43 de milioane de lei, de trei ori mai mare față de anul anterior.
Intesa Sanpaolo este unul dintre cele mai mari grupuri bancare din zona euro, cu o capitalizare de piață de 53,1 miliarde euro (la finalul lunii aprilie 2018).
Intesa Sanpaolo este lider în Italia pe toate zonele de business (retail, corporate și wealth management). Grupul oferă servicii către 12 milioane de clienți, printr-o rețea de peste 4.600 de agenții, distribuite pe toată suprafața Italiei, având cote de piața de peste 12% în majoritatea regiunilor țării.
Intesa Sanpaolo are o prezență internațională strategică, cu aproximativ 1.100 de sucursale și 7,7 milioane de clienți, inclusiv filialele care activează în sectorul bancar comercial în 12 țări din Europa Centrală și de Est, Orientul Mijlociu și Africa de Nord, și o rețea internațională de specialiști care sprijină clienții corporate în 25 de țări, în special în Orientul Mijlociu și Africa de Nord, dar și în alte țări unde activează companii italiene (SUA, Brazilia, Rusia, India și China).