Cautare




, Contributor

Scriu despre publicitate și media de 20 de ani. În 2013, am publicat cartea de interviuri „Primul an de publicitate”.

Media şi entertainment |
|

Interzicerea publicității la medicamente contravine legislației europene

Televiziunile susțin că interzicerea publicității la medicamente încalcă legislația europeană în domeniu, potrivit reprezentanțilro asociației profesionale a televiziunilor și radiourilor private, ARCA, informează Media Expres.
televiziune.jpg

„ARCA a transmis președintelui (Klaus Iohannis, n. red.) în 15 decembrie 2015 o adresă în care a expus argumente care ar putea servi pentru o eventuală cerere de reexaminare a proiectului de lege care interzice publicitatea tv la medicamente. Principalul argument viza contradicția legii cu directive europene din domeniu”, a declarat George Chiriță, directorul executiv ARCA, pentru Media Expres. „Cererea de reexaminare transmisă de președinte în ianuarie 2016 Parlamentului are ca element central semnalarea acestei contradicții”.

ARCA consideră că propunerea legislativă reprezintă o limitare atât a dreptului la informaţie al publicului, garantat de articolul 31 din Constituţia României, cât şi a libertăţii comerţului, garantat de Constituţie prin art 135 și „încalcă flagrant normele de drept ale Uniunii Europene, contravenind prevederilor Directivei 2001/83/CE1 şi ale Directivei serviciilor mass-media audiovizuale 2010/13/UE2, expunând astfel România deschiderii unor proceduri de sancţionare a încălcarii dreptului comunitar (infringement)”.

Asociaţia pentru Protecţia Consumatorilor susține interzicerea publicității la medicamente la radio și TV

Proiectul de lege a avut de asemenea avize negative din partea Guvernului şi a Consiliului Naţional al Audiovizualului, dar a fost adoptat de Camera Deputaţilor prin aprobare tacită, în condiţiile în care primise rapoarte de respingere de la comisiile de cultură şi de sănatate ale Camerei şi la Senat, Comisia de cultură şi Comisia pentru sănatate publică au promovat către plenul Senatului un raport de respingere a proiectului de lege.

Disputa dintre televiziuni și piața medicamentelor, pe de o parte, și inițiatorii proiectului de lege nr 546/2015 pentru modificarea şi completarea art.17 din Legea nr.148/2000 privind publicitatea şi pentru modificarea Legii nr.504/2002 a audiovizualului care interzice publicitatea la medicamente, susținuți de Asociația pentru Protecția Consumatorilor (APC) se va tranșa, probabil, până la sfârșitul lunii februarie, după ce va fi discutată în Parlament cererea de reexaminare a legii, formulată de președintele Klaus Iohannis.

Postează un comentariu

sau înregistrează-te pentru a adaugă un comentariu.

*

Comentarii

Nu există comentarii