Cautare




, Contributor

Modă |
|

Interviu exclusiv Up by Forbes: Arta lui Art Streiber, unul dintre cei mai buni fotografi de celebrități ai lumii

bmds_11-prelight_0824_rev_5_17.jpg
Semnează poze de copertă pentru cele mai mari publicații ale lumii, a fost ales între cei mai talentați și premiați 100 de fotografi ai vremurilor noastre și este responsabil pentru toate cadrele de culise de la Premiile Oscar. Am stat de vorbă cu Art Streiber despre ceea ce face diferența între un fotograf bun și unul genial, despre smerenie, recunoștință și… fluturași în stomac.

Făcând o căutare elementară pe internet despre americanul Art Streiber, termenii în care sunt redactați biografiile lui mai mult sau mai puțin oficiale păstrează câteva teme recurente: „creativ“, „genial“, „excepțional“, „pionier“. Pe bună dreptate. Din 1994 încoace, fotograful originar din Los Angeles face shooting-uri pentru toate marile reviste, de la Vanity Fair la Fortune, este răsfățatul studiourilor de film (pentru care a realizat portrete ale celor mai mari vedete, dar și afișe oficiale pentru pelicule celebre), ține conferințe și cursuri și i s-au acordat mai toate premiile importante din lumea fotografiei.

Din 2000 este și fotograful oficial din culisele Premiilor Academiei Americane de Film, iar în 2005 a fost ales printre „Primii 100 de oameni importanți în fotografie“ de către American Photo Magazine.

Pe lângă lista interminabilă de vedete imortalizate în cei 19 ani de carieră, Art este și omul premierelor. Nu doar de film, ci de artă fotografică, pentru că, îmi mărturisește râzând, concluzia preferată de la finalul unui shooting este „Ei, așa ceva chiar NU mai făcusem până acum“.

Cea mai recentă premieră de acest gen o reprezintă spread-ul „100 de ani de Paramount Pictures“, realizat în 2012 pentru Vanity Fair: 116 actori, actrițe și regizori, în cel mai mare studio Paramount. „Ne-a luat trei săptămâni să construim decorurile, două zile și jumătate să pregătim cele 76 de reflectoare și am tras doar 64 de cadre, în 5 minute și 12 secunde“, povestește, senin, Art. „Și nimeni nu a fost adăugat în Photoshop. Toți erau acolo, în carne și oase“.

După ce-l cunoști pe Art cel de dincolo de artă, descoperi, exact ca într-o fotografie bine-realizată, că focusul cade, de fapt, pe cu totul altceva. Că lentila a surprins, pe fundal, și alte detalii care pot pune în valoare infinit mai bine subiectul din prim-plan, dar pe care nu le observi la prima vedere. Ai nevoie de o lupă, poate de o clipă de răgaz al concentrării sau pur și simplu de exercițiul de a privi dincolo de aparențe.

Acesta este primul interviu pe care am decis să-l public ca atare, cu întrebările și răspunsurile complete ale personajului, și asta pentru că nu m-am îndurat să elimin nimic din povestea lui Art, spusă chiar de el însuși. Pentru că m-a flatat entuziasmul mărturisirii lui – „Sunt cele mai grele și bine-gândite întrebări pe care le-am primit vreodată“ – și mai ales pentru că am încercat să gândesc acest material exact ca un fotograf: să încadrez totul, să așez luminile, să plasez personajul în centru și să mă retrag în spatele obiectivului foto.

Clic aici pentru o galerie foto cu câteva dintre cele mai reușite și faimoase fotografii realizate de Art Streiber, puse în exclusivitate la dispoziția Forbes.

Up: Te-ai apucat de această meserie în vremea în care un fotograf tânăr și talentat nu avea la dispoziție internetul pentru a-și promova munca și a ajunge la oameni. Care sunt cele mai importante lecții pe care le-ai deprins în acei ani și pe care tinerii fotografi din ziua de azi n-ar mai avea ocazia să le învețe?

Art Streiber: Viteza și accesibilitatea pe care ți le asigură comunicarea digitală reprezintă o sabie cu două tăișuri. Pe de-o parte, să ai un site al tău și o adresă de email înseamnă să fii în permanență conectat la potențialii clienți, dar tot ele te forțează să fii tot timpul prezent, actualizat, și să ai mare grijă când trimiți emailuri de promovare. Există un echilibru extrem de fragil între a fi perseverent și a fi de-a dreptul enervant. Pe vremuri, cea mai eficientă modalitate de a-ți aduce munca în atenția clientului potențial era un newsletter trimis lunar sau de două ori pe lună. Acel ritm educa răbdarea.

Te forța să selectezi totul cu mare atenție, să îți prelucrezi cu mare grijă munca și să te gândești temeinic cum îți prezinți și îți pui în pagină creațiile. Poșta tradițională te obliga și să-ți creezi o identitate de brand, care să se regăsească pe fiecare element trimis clientului:  de la plicuri, hârtii cu antet, etichete, facturi sau proof-uri, până la materiale de promovare și la portofoliul tău de fotograf. Tot acest branding îți dădea identitate, te definea ca entitate profesională.

Cel puțin asta simțeam eu. Înainte de epoca internetului, să îți pui la punct un portofoliu și să mergi la New York pentru a-i cunoaște pe marii editori foto era ceva incredibil de important în viața unui fotograf. Acum, comunicarea electronică îți lasă impresia că e mult mai puțin important să fii prezent acolo, fizic. Se pierde foarte mult contactul interuman dintre fotografi și editori sau potențiali clienți. Cred cu tărie că tinerii fotografi trebuie să facă în continuare acest „pelerinaj“ la New York, Londra sau Paris măcar o dată pe an. Să facă efortul de a ajunge față în față cu clienții lor potențiali și să dezvolte relații personale, umane, cu ei. Doar așa pot înțelege cum este să fii de partea cealaltă a ecuației, să fii cel care angajează, care cumpără, care plătește.

De asemenea, înainte de revoluțiile digitale și de epoca Photoshop, cei mai mulți dintre noi erau dependenți de unul, două sau mai multe laboratoare foto, pentru procesarea și imprimarea filmelor K14, E6, C41 și B/W. Asta însemna să acorzi și o doză de răbdare procesului de creație și îți dădea șansa de a cultiva și „negocia“ relațiile cu vânzătorii de servicii. Ca fotografi, trebuia să ne pledăm cauza, să insistăm, să fim convingători și, chiar dacă astea se întâmplă în continuare în alte sfere ale meseriei noastre, faptul că depindem de mai puțini astfel de prestatori de servicii înseamnă că avem și mai puține ocazii de a ne dezvolta abilitățile interpersonale.

Pe vremuri, asta te ajuta foarte mult să crești ca profesionist. Nu în ultimul rând, fotografia avea cândva și o latură fizică extrem de pronunțată, o manualitate care s-a pierdut. Încărcam filmele, le developam, iar acolo, în camera obscură, puteam înțelege mult mai profund diferența dintre o fotografie făcută cu apertură F4 și una cu F16. Asemenea momente s-au pierdut complet în era digitală.

Up: Dincolo de abilitatea tehnică și de capacitatea de a încadra în mod inspirat o poveste într-un dreptunghi, care ar fi cele trei elemente definitorii care fac diferența dintre un fotograf bun și unul excepțional?

Art Streiber: Primul element este categoric profesionalismul, pentru că e foarte important să iei această meserie în serios. Fiecare contact pe care eu sau studioul meu îl avem cu un client trebuie să fie politicos, informativ și eficient. După fiecare întâlnire cu mine sau cu un membru al echipei mele, clientul trebuie să plece cu sentimentul că și-ar dori să mai lucreze cu noi și pe viitor. Prin profesionialism înțeleg și faptul că sunt receptiv la solicitările clienților și la propunerile de interviuri din partea presei, dar și la sfaturile pe care mi le cer stagiarii sau asistenții mei.

De asemenea, am creat împreună cu managerul meu de studio, asistentul meu principal și directorul meu de business o serie de sisteme de lucru care să ne ușureze munca și avem cel puțin două modalitați prin care putem găsi oricând, orice detaliu despre orice shooting de-al nostru. Avem o bază de date Filemaker prin care putem estima, în doar câteva minute, bugetul necesar pentru orice nou shooting, iar prin softul de editare foto online DFStudio pot să am acces la fișierele mele în orice colț al planetei m-aș afla. Spre exemplu, pot să trimit un email clientului în timpul unui zbor din Dallas în Los Angeles, după ce tocmai am intrat în fișierele mele din DFStudio și mi-am editat shootingul făcut, în urmă cu șapte luni, pentru respectivul client. Cred în profesionalismul acestui job și nu degeaba titulatura meseriei noastre este „fotografie profesională“.

Cel de-al doilea element esențial pentru o carieră de excepție este un mix de perseverență și răbdare. Cele două sunt ca un fel de yin și yang, în care echilibrul este esențial: trebuie să fii cu ochii pe visele tale, să te păstrezi motivat și să rămâi într-o stare de spirit entuziastă, toate astea în timp ce aștepți și ai enorm de multă răbdare. Trebuie să înțelegi, intuitiv, și cât de des trebuie să păstrezi contactul cu clienții, pe ce ton să-ți redactezi emailurile către ei și, mai ales, să-ți amintești să tragi aer în piept când te duci la standurile de presă și vezi toate campaniile și shootingurile pe care ți-ai fi dorit să le faci tu, dar le-a obținut altcineva.

După care să te duci înapoi în studio și să te gândești cum să faci astfel încât să nu mai ratezi următorul job. Cât despre cel de-al treilea element crucial, acesta este efortul constant de a-ți perfecționa munca și de a veni cu ceva nou. Eu nu mă culc niciodată pe lauri. După un shooting reușit nu pot să mă relaxez și să spun „Da, perfect, nu mi-a mai rămas nimic altceva de dovedit!“. Întotdeauna există un alt shooting, o altă provocare.

Mi-am construit cariera pe seama „da“-urilor pe care le-am spus de-a lungul vremii, chiar dacă multe implicau proiecte fotografice pe care nu știam clar cum o să le duc la capăt până la urmă. Motto-ul meu este „Răspunsul e DA. Acum pune-mi întrebarea“.Această filozofie de viață m-a silit practic să mă perfecționez și să inovez, să încerc lucruri pe care eu și echipa mea nu le mai încercasem niciodată până atunci. Îmi place la nebunie când ne întoarcem de la un shooting și îi spun asistentului meu principal „Ei, chestia asta chiar NU o mai făcusem până acum!“. Cred că este singurul mod în care poți să îți păstrezi relevanța ca profesionist și să evoluezi. Nu mai fac aceleași tipuri de fotografii pe care le făceam acum cinci sau zece ani, pentru că învăț încontinuu, studiez și privesc, totul pentru a găsi inspirație și unghiuri noi prin care să-mi îmbogățesc munca.

Up: Ai semnat câteva dintre shootingurile emblematice ale ultimilor decenii. Mai faci „favoritisme“ între amintirile și proiectele din portofoliul tău?

Art Streiber: Categoric. De exemplu, un shooting memorabil a fost CBS Mondo. Acum zece ani, am fost rugat de către CBS Television Network să fac fotografiile pentru toate promo-urile de print și de TV ale celor mai importante seriale ale postului de la acel moment. Echipa mea a construit și a iluminat 14 decoruri diferite, pentru 14 seriale diferite: de la interiorul unui diner american până la o pistă de plimbat cu rolele. Am recreat un ocean și un lac înghețat.

Am construit și am iluminat un „tunel al dragostei“ și o intrare de supermarket, cu tot cu zona caselor de marcat. Am avut niște zile de muncă infinit de lungi, dar ne-am distrat de minune. Am avut 16 asistenți și a fost unul dintre primele shootinguri Mondo pe care le-am făcut pe medium format digital. Apoi ar fi coperta Vanity Fair, cu Justin Bieber. Imaginează-ți: idolul pop al tinerilor și 17 fani care urlau din toți rărunchii. Pentru fiecare cadru am făcut fotografii și video, iar coperta am fotografiat-o în garajul casei în care avea loc shootingul. Ah, și pentru a face toate astea nu l-am avut pe Justin la dispoziție decât pentru trei ore și jumătate.

Mai e și coperta Time cu Steve Jobs: am avut 15 minute cu Thomas Edison al vremurilor noastre și am reușit să ajung, cu acel shooting, pe coperta revistei pe care o visam încă din primii mei ani în fotografie. Apoi, Christy Turlington pentru „W Magazine“, prima copertă după ce revista se reinventase și își schimbase radical layoutul. Am fotografiat-o pe Christy pe un acoperiș din Milano, cu câteva minute înainte să înceapă prezentarea ei de modă pentru Gianni Versace. Foarte drag mi-a rămas și posterul pentru filmul „Virgin la 40 de ani“.

Nimeni nu auzise până atunci de actorul Steve Carell, nici de regizorul Judd Apatow. Și nimeni nu prea auzise nici de mine. Acea simplitate iconică a posterului de film l-a făcut să rămână un clasic. Ar mai fi campania United/Chase Visa, prima mea campanie la nivel național, care s-a întâmplat anul trecut. Firește fotografia Paramount 100, dar și coperta NY Times Magazine, cu doctorul Kari Nadeau. În luna martie a acestui an am avut norocul și bucuria de a avea două coperți NY Times Magazine, cu două subiecte diferite: un celebru doctor alergolog la Stanford și, respectiv, duetul comic Key&Peele.

Clic aici pentru o galerie foto cu câteva dintre cele mai reușite și faimoase fotografii realizate de Art Streiber, puse în exclusivitate la dispoziția Forbes.

Up: Ai pomenit de posterul pentru „Virgin la 40 de ani“. Nu e singurul afiș de film pe care l-ai realizat de-a lungul carierei. Cum diferă conceptul unui movie-poster de un alt shooting obișnuit și ce presupune procesul de creație de la A la Z pentru un astfel de proiect?

Art Streiber: Să creezi un afiș de film – sau orice alt job comercial – reprezintă o experiență fundamental diferită de un shooting pentru o revistă. La un afiș, conceptul ajunge la mine după ce a fost deja aprobat de o mulțime de persoane: producătorii, regizorul, actorii, președintele studioului etc. Și întotdeauna sunt mai multe concepte și variații ale conceptelor pe care trebuie să le pui cap la cap.

Studioul sau televiziunea îmi pot cere sfaturi sau o părere de specialist, dar în mare parte conceptul este deja bătut în cuie, iar jobul meu este să găsesc cea mai bună cale de a-l executa: ce fel de lumină ar transmite cel mai bine mesajul, ce fel de obiectiv s-ar potrivi. Și, de asemenea, ține tot de jobul meu să coordonez, împreună cu studioul și producătorii, cel mai eficient mod de a fotografia tot ceea ce trebuie fotografiat. Ai de-a face cu mai mulți oameni, aflați în locuri diferite, cu cadre și iluminări diferite, și trebuie să-i programezi pe toți la secundă.

Pentru posterul noului film din seria „Star Trek“ de exemplu, am petrecut o zi întreagă fotografiind 11.336 de cadre ale celor 11 membri ai echipei în 48 de decoruri diferite. Asta pentru ca studioul și agenția să aibă la dispoziție toate variantele și combinațiile posibile în momentul în care trebuie să realizeze acea unică foaie de hârtie. Mi-e foarte drag acest afiș pentru că e o premieră pentru mine. De obicei nu sunt solicitat pentru afișe de filme de aventuri sau drame, însă JJ Abrams și Paramount mi-au dat această șansă și le voi fi mereu recunoscător.

Up: Ca fotograf freelancer, munca ta este complet nerepetabilă: fiecare job e diferit și fiecare shooting înseamnă să folosești abilități vechi într-o variantă cu totul nouă. Încă mai ai emoții înainte de un proiect important sau experiența ultimelor decenii a reușit să te scape de „fluturași“?

Art Streiber: Excepțională întrebare! Da, fluturașii sunt încă acolo, mai ales când avem de-a face cu o situație cu care eu și echipa mea nu suntem complet familiarizați. Ca să reduc această anxietate, încerc să-mi fac temele cât se poate de bine pe fiecare subiect și locație și să fac multă documentare înainte de fiecare shooting.

Apoi, odată ajuns la cadru, încep să văd cum se compune totul, cum cade lumina, și grijile încep să se ducă, încetul cu încetul. Totuși, atât eu cât și echipa mea ne aflăm în permanență în postura celor care rezolvă probleme: din momentul în care primesc un anumit job și până când ultimul fișier a fost trimis deja clientului. Fiecare shooting se compune din trei părți:pre-producție, shooting efectiv și post-producție, fiecare cu un anumit set de probleme de rezolvat. De-a lungul carierei însă, am înțeles că trebuie să fiu pregătit la modul optim. Nu supra-pregătit și nici sub-pregătit.

Trebuie să fiu flexibil exact cât trebuie, nu inflexibil și nici nehotărât. Evident, experiența este coloana vertebrală a oricărei soluții și ea vine din fiecare shooting pe care îl faci. De aceea îi încurajez pe asistenții mei, dar și pe tinerii fotografi care-mi cer sfatul, să facă poze pentru orice job care le iese în cale. O nuntă, de exemplu.

Mulți fotografi tineri strâmbă din nas la ideea de a fotografia la nunți, dar nunta îți oferă enorm de multe oportunități de a-ți perfecționa abilitățile: ai poze de grup, portrete, momente de reportaj, clienți pretențioși (și uneori de-a dreptul nebuni!), trebuie să gândești rapid, să reacționezi și mai rapid și, în ciuda tuturor presiunilor, să rămâi incredibil de politicos și de calm. De-a lungul anilor am făcut fotografii de călătorie, de reportaj, cadre cu copii, poze de nunți, interioare, evenimente, modă, mâncare, sport, natură moartă și fiecare shooting
a ajutat următorul shooting pe care l-am făcut. Ce înveți de la un anumit gen de poze aplici pentru alte genuri.

Up: Pentru orice puști talentat care visează să fie fotograf, tu ești echivalentul „Visului American“: faci shooting-uri spectaculoase și te afli mereu în prejma celor mai mari staruri ale lumii. În afara jobului ești un om sociabil și petrecăreț, ori mai degrabă o fire liniștită și retrasă? Cum ar arăta un weekend obișnuit, petrecut cu familia lui Art Streiber?

Art Streiber: E adevărat că am cunoscut o mulțime de oameni celebri, dar pe foarte puțini i-am transformat în prieteni. Eu și soția mea (Glynis Costin, directorul biroului revistei InStyle de pe Coasta de Vest n.red) suntem norocoși să putem lua parte la o mulțime de evenimente, unde ne întâlnim cu tot felul de celebrități pe care eu le-am fotografiat, iar ea le-a cunoscut prin intermediul activității ei la revistă. Realitatea e că soția mea este mult mai memorabilă decât mine, așa că oamenilor le face plăcere să discute și să petreacă timp cu ea, iar pe mine mai degrabă mă tolerează.

Chiar dacă vedetele mă recunosc când mă văd și țin minte shootingurile noastre, nu am niciun număr de telefon al vreunei vedete în baza mea de date. Mai e un lucru în meseria noastră: rareori ajungi să petreci foarte mult timp cu subiecții. În general totul se întâmplă în mai puțin de o oră, sau chiar în cinci minute. Nu prea petreci o zi întreagă cu vreun personaj, pentru că talentul nostru pe care îl prețuiesc cel mai mult asemenea oameni ocupați este tocmai capacitatea de a  le face o fotografie memorabilă într-un sfert de oră. Apoi, despre weekenduri… cele mai multe sunt în familie. Avem două fiice și, nu știu cum se face, dar una dintre ele are întotdeauna câte un meci de fotbal european sâmbăta, iar cealaltă are mereu câte un spectacol sau ceva. Asta însemnând că trebuie să rămână cineva care să hrănească și să plimbe câinele, iar acel cineva sunt, de obicei, eu 🙂

Clic aici pentru o galerie foto cu câteva dintre cele mai reușite și faimoase fotografii realizate de Art Streiber, puse în exclusivitate la dispoziția Forbes.

Up: În tot acest montagne-russe al shooting-urilor pentru reviste, pentru celebrități și pentru studiouri de producție, a existat vreun moment în care ți-ai spus, fără umbră de îndoială, „Asta e!“, „Am reușit!, „Am făcut-o!“? Știi când faci pasul către „Marea Ligă“ sau contează măcar să ții această numărătoare a treptelor către succes?

Art Streiber: În primii mei ani ca fotograf n-am avut asemenea exclamații. Nici vorbă. De multe ori acest „Am reușit!“ reprezintă un moment destul de vag și poate fi chiar în detrimentul tău să-l rostești. Cred cu tărie că valoarea noastră ca fotografi o dă cel mai recent shooting pe care l-am făcut. Suntem atât de buni sau de slabi pe cât de reușit sau de nereușit e rezultatul ultimului nostru job. Trebuie să fii conștient de asta, așa cum trebuie să fii mereu conștient și că în orice moment telefonul tău ar putea înceta să mai sune. Și că s-ar putea să nu te mai caute nimeni pentru niciun job.

Am avut multe shootinguri pe care le pot considera trepte, multe dintre cele despre care am vorbit puțin mai înainte. Am simțit de multe ori că joc în aceeași ligă cu unii dintre fotografii contemporani pe care îi admir foarte mult, dar sentimentul că locul meu este în această ligă, că îi aparțin cu adevărat, este unul relativ nou. Pot doar să spun că shootingul pentru aniversarea a 100 de ani de Paramount Studios m-a făcut să mă simt extraordinar de mândru și mi-a dat sentimentul că „am reușit!“. Sau cel puțin că am reușit să ajung până aici, până în acest punct.

Up: Există vreun personaj pe care îl admiri și nu ai avut până acum ocazia să-l privești prin lentila aparatului de fotografiat?

Art Streiber: Categoric! Sunt cel mai mare admirator al „game-changerilor“, acei oameni care prin munca lor au reușit să schimbe în mod fundamental ceva din mediul social, economic sau politic. Personajele de acest gen au fost deja fotografiate de către alți colegi de-ai mei, extrem de talentați, dar mi-ar face plăcere să fac și eu un portret foto pentru Papa Francisc, Hillary Clinton și Larry Ellison.

Up: Dacă ar trebui să recapitulezi cele mai importante întâlniri pe care le-ai avut de-a lungul carierei, care ar fi primele care ți-ar veni în minte? Nu neaparat cu celebrități, ci cu oameni care te-au schimbat și te-au modelat într-un fel sau altul.

Art Streiber: Când am început această carieră, au fost trei oameni extrem de importanți pentru mine care m-au sfătuit să nu o apuc pe acest drum. Primul a fost bunicul meu, un amator pasionat, care își construise propria cameră obscură în casă, și care mi-a spus, când am plecat la facultate, să nu uit niciodată că fotografia e un hobby, dar niciodată o carieră în toată regula. Al doilea a fost directorul de fotografie de la Life, care mi-a explicat, la finalul internship-ului meu la revistă, în vara lui 1983, că o carieră în acest domeniu este nespus de dificilă și că ar trebui să mă gândesc serios să mă apuc de altceva.

Al treilea a fost proprietarul unei agenții de reprezentare foto, care mi-a sugerat să devin fotograf pe vase de croazieră. Toți cei trei își bazau sfaturile pe propriile experiențe de viață și, în cazul tipului de la agenție, pe evaluarea muncii mele din momentul respectiv. Fiecare dintre ei era extrem de serios. Cu toate astea, am continuat să lucrez, fără niciun resentiment față de vreunul dintre ei, am crezut în mine și m-am străduit să-mi îmbunătățesc mereu munca. Nu e ca și cum sfaturile lor mi-au intrat pe o ureche și au ieșit pe alta. Au rămas undeva acolo, dar am ales să merg pe drumul meu și să mă conving cu ochii mei dacă pot sau nu să reușesc în lumea asta.

Clic aici pentru o galerie foto cu câteva dintre cele mai reușite și faimoase fotografii realizate de Art Streiber, puse în exclusivitate la dispoziția Forbes.

Postează un comentariu

sau înregistrează-te pentru a adaugă un comentariu.

*

Comentarii

Nu există comentarii