FacebookTwitterLinkedIn

Cea mai frecventă operație asistată robotic din lume, îndepărtarea prostatei, costă ȋntre 14.000 și peste 28.000 euro, potrivit datelor publicate pe o platformă de căutare. Ȋn România, costul unei astfel de proceduri variază între 10.000 si 16.000 euro.

Cea mai scumpă variantă este ȋn Israel, iar la polul opus se află Turcia. De asemenea, de reținut faptul că acestor cheltuieli ale intervenției li se adaugă cele logistice, ȋn cuantum de aproximativ 4.000 euro.

„Am investit 3 milioane de euro în tehnologia robotică de ultimă generație. Obiectivul nostru este să oferim pacienților români, la ei acasă, un act chirurgical de cea mai înaltă precizie. La nivel mondial, chirurgia robotică este un standard și mă bucur enorm că începând de luna aceasta avem echipe de medici pregătiți pentru chirurgie robotică toracică, urologică și de medicină generală”, a declarat dr. Ovidiu Palea, fondatorul rețelei de centre medicale Provita.

Românii au la dispoziție aceeași tehnologie pe care o regăsesc în străinătate, cu medici de top acreditați internațional în chirurgie robotică.

„Beneficiile sunt fantastice, impactul asupra pacientului este minim, refacerea este extraordinar de rapidă, fără dureri, ceea ce asigură o reintegrare post-operatorie foarte rapidă în viața personală și profesională”, a adăugat și dr. Liviu Mugurel Bosînceanu, medic primar chirurgie toracică, singurul doctor român specializat în chirurgie robotică toracică.

Prin utilizarea acestei noi tehnologii, foarte multe intervenții chirurgicale, care anterior nu puteau fi executate cu rezultate satisfăcătoare, sunt acum ușor realizabile și în România. 

La nivel mondial, numărul operațiilor efectuate în sistem robotic a înregistrat o creștere uriașă, de peste 1.000% față de 2008, de la 123.000 intervenții, la aproximativ 1.243.000 proceduri chirurgicale cu sistemele da Vinci în anul 2020, arată datele comunicate de compania producătoare.