Lideri |
|
Intervenţie a forţelor speciale franceze, lângă Paris, în căutarea presupusului organizator al atentatelor de vineri, Abdelhamid Abaaoud

UPDATE: Operaţiunea forţelor franceze la Saint-Denis s-a încheiat, fiind reţinute şapte persoane, potrivit unei surse din poliţie, citată de agenţia de presă AFP, conform Mediafax.
Operaţiunea l-ar viza pe presupusul organizator al atentatelor de vineri seara de la Paris, Abdelhamid Abaaoud. Trei persoane vizate de operaţiune ar fi fost ucise, inclusiv o femeie-kamikaze, care şi-a detonat centura explozivă, iar alte cinci persoane au fost arestate.
Potrivit informaţiilor obţinute de cotidianul Le Figaro, un suspect este baricadat în continuare în apartamentul din Saint-Denis vizat de operaţiunea forţelor franceze, în cadrul căreia au fost răniţi poliţişti.
Parchetul din Paris a precizat că în cadrul operaţiunii au fost arestate cinci persoane, iar o femeie-kamikaze, baricadată în apartament, a murit după ce şi-a detonat centura cu explozibili.
Potrivit Parchetului, trei bărbaţi au fost arestaţi în apartamentul luat cu asalt de forţele de ordine, în timp ce un bărbat şi o femeie au fost arestaţi în imediata apropiere.
VEZI AUDIENȚELE LUI MOISE GURAN PE DIGI24!
Mai multe articole Forbes
Comentarii
Nu există comentarii