Cautare




, Contributor

Scriu despre publicitate și media de 20 de ani. În 2013, am publicat cartea de interviuri „Primul an de publicitate”.

Opinii |
|

Interesant

Trăim vremuri interesante. Cunoaștem oameni interesanți. Avem experiențe interesante. Lumea este interesantă. (Propoziția asta este o tâmpenie, dar este o tâmpenie interesantă. O păstrez în text.)
Petre_Barbu.jpg

În lumea noastră de moftangii, sclivisiți și mediocrități, pentru care brandingul personal este mai prețios decât aerul, adjectivul interesant este bine așezat. Nu poți să-ți câștigi un loc în această lume (are destule avantaje, dar nu e momentul să le trecem acum în revistă!) dacă nu știi să folosești cuvântul interesant.

Te duci la un eveniment și, a doua zi, ești întrebat de un amic al organizatorului cum ți s-a părut. (O pierdere de vreme.) Obligatoriu trebuie să-i răspunzi: interesant. Te duci la premiera unui spectacol de teatru și, ce povară!, actorul din rolul principal îți este amic. Este firesc să te întrebe la sfârșit cum a jucat, dacă ți-a plăcut spectacolul, cum a ieșit. (La pauză ai vrut să pleci, în actul doi ai ațipit.) Neapărat trebuie să-i răspunzi: interesant. Șeful îți cere o părere despre un anumit proiect. (Este o prostie, te-ai convins din prima clipă.) Doar nebun să fii să nu răspunzi cu un aer preocupat: interesant.

Nu risca să dai verdicte despre oameni, evenimente, cărți, meniurile restaurantelor la care ești invitat, parfumuri, reclame TV, discursuri, vestimentație, în general, de tot ce este produs, creat și furnizat de lumea în care vrei să ajungi. Dacă n-ai înțeles, pentru că nu te duce mintea sau pentru că este prea mare efortul de a înțelege, nu risca să te faci de rușine, să râdă lumea că ești greu de cap, prefă-te că ai înțeles și rostește convingător: interesant! Ca parvenit, este musai să răspunzi la toți și la toate cu același interesant.

În fond, nu te costă absolut nimic să pui la locul potrivit acest adjectiv. Nu te obligă la explicații, te scutește de argumente (nici nu te duce mintea să formulezi vreunul!), nu te angajează la nimic, nu te amenință cu represalii ori reproșuri. Interesant este politicos, prietenos, plin de speranțe pentru cei care așteaptă ceva de la tine și închide repede orice discuție în care se angajează o idee. Interesant alungă ideile și deschide ușa ipocriziei. Pronunțând cuvântul interesant poți să-ți privești în ochi interlocutorul. Mințindu-l. Ești „băiat bun”, ești „om de treabă”, ești „de-al nostru” dacă l-ai luat în brațe pe interesant.

Tot repetând interesant, vei ajunge să crezi că ești un foarte bun diplomat. (Te înșeli!) Interesant este baza diplomației, este cheia fermecată în comunicare, este puntea ce leagă spiritele (mărunte) și colacul salvator din situații delicate.

Cine respinge acest cuvânt, cine uită să-l folosească, cine îl ocolește, cine vrea să spună „verde în față” (cu argumente) care este adevărată situație, cât de prost este spectacolul, cât de slabă este cartea, ce „alocuțiune” de rahat a rostit pe scenă o vedetă cu aere de intelectual, atunci merită să trăiască tot răul acestei lumi: dispreț și uitare. Pentru că așa am fost obișnuiți (educați): să nu spunem cu voce tare ceea ce gândim. De frică (cine știe cine ne aude!), dintr-un impuls de lingușire (da, da, trebuie dat cu periuța!), dintr-o socoteală „înțeleaptă” – de ce să-mi stric relațiile, cine știe?, poate că voi avea nevoie cândva, să las o ușă deschisă și să pun în prag, să țină ușa măcar întredeschisă, un interesant!

Atenție! Interesant poate funcționa și ca un cod de recunoaștere. Interesant nu este atât de inocent când cel care îl receptează știe ca și tine că este o ipocrizie. Este mesajul că lucrul despre care ți se cere părerea este prost, dar tu nu vrei să spui. Atunci, ești complice cu interesant. Complice în lașitate. Pentru că interesant nu are curajul răspunderii și al responsabilității.

În finalul acestor rânduri, aș avea o întrebare (curiozitate) pentru tine: ce părere ai despre acest text? Nu-i așa că este interesant?

Postează un comentariu

sau înregistrează-te pentru a adaugă un comentariu.

*

Comentarii

Nu există comentarii