Cautare




, Staff

https://www.facebook.com/forbesromania https://twitter.com/ForbesRo

HR |
|

Instrucțiuni pentru românii din UE care vor să-și depună dosarul de pensie comunitară

Ministrul Muncii şi Protecţiei Sociale, Violeta Alexandru, a publicat, joi seara, un set de instrucţiuni pentru românii care sunt interesaţi să îşi depună dosarul de pensie comunitară.
 aboneaza-te
pensie comunitară

Potrivit recomandărilor transmise de ministrul Muncii, cererea de pensie se depune în localitatea de domiciliu sau de reşedinţă a solicitantului, fie că este în România sau într-un stat al Uniunii Europene, transmite Agerpres.

Ministrul a precizat că documentele depuse vor fi trimise către instituţia omoloagă din ţara unde a lucrat solicitantul, de către instituţia din România. De asemenea, schimbul de informaţii între state privind vechimea în muncă se face prin intermediul formularului E205.

Violeta Alexandru a subliniat importanța verificării actelor, dacă au fost transmise între țări, precizând că există cazuri de mari întârzieri, chiar și doi ani.

Una dintre prioritățile acestei perioade: reducerea întârzierilor în dosarele de pensii comunitare. Punem lucrurile în…

Publicată de Violeta Alexandru pe Joi, 30 iulie 2020

Atenție însă, nu oricine se încadrează să obțină o pensie comunitară.

“Pentru a obţine o pensie din sistemul public din Spania sau din Italia, trebuie să aveţi minim 20 ani de muncă contributivă (lucraţi cumulat în orice stat al Uniunii Europene). 

Pentru a obţine o pensie din sistemul public din România, trebuie să aveţi minim 15 ani de muncă contributivă (lucraţi doar în România sau cumulat în orice stat al Uniunii Europene). Dacă aveţi minim 15 ani de lucru în România, vi se va calcula o pensie în România, separată de pensia pe care o veţi primi din celălalt stat. Deci contează mult perioada muncită pentru care s-au plătit contribuţii! 

Dacă vechimea este mai mică de 15 ani, este necesar pentru deschiderea dreptului de pensie din România, de confirmarea vechimii complete din străinătate prin formularul E 205. 

Pentru stabilirea drepturilor de pensie, persoana îndreptăţită se adresează unei singure instituţii în ţara în care are domiciliul sau reşedinţa la momentul pensionării, această cerere fiind valabilă pentru toate instituţiile din ţările membre Uniunii Europene unde persoana a lucrat”, a menţionat Violeta Alexandru.

Postează un comentariu

sau înregistrează-te pentru a adaugă un comentariu.

*

Comentarii

Nu există comentarii