Cautare




, Contributor

Afaceri |
|

INS: Sosirile în structurile de primire turistică în noiembrie 2020, în scădere cu 62%

Sosirile înregistrate în structurile de primire turistică în luna noiembrie 2020 au însumat 338,7 mii, în scădere cu 62,5% faţă de cele din luna noiembrie 2019.
shutterstock_1508343854

Din numărul total de sosiri, în luna noiembrie 2020 sosirile turiştilor români în structurile de primire turistică cu funcţiuni de cazare au reprezentat 94,5%, în timp ce turiştii străini au reprezentat 5,5%, arată datele Institutului Național de Statistică.

În ceea ce priveşte sosirile turiştilor străini în structurile de primire turistică, cea mai mare pondere au deţinut-o cei din Europa (78,1% din total turişti străini), iar dintre aceștia 72,6% au fost din ţările Uniunii Europene.

Înnoptările înregistrate în structurile de primire turistică în luna noiembrie 2020 au însumat 679,8 mii, în scădere cu 64,7% faţă de cele din luna noiembrie 2019.

Din numărul total de înnoptări, în luna noiembrie 2020 înnoptările turiştilor români în structurile de primire turistică cu funcţiuni de cazare au reprezentat 93,3%, în timp ce înnoptările turiştilor străini au reprezentat 6,7%. În ceea ce priveşte înnoptările turiştilor străini în structurile de primire turistică, cea mai mare pondere au deţinut-o cei din Europa (80,1% din total turişti străini), iar dintre aceștia 68,0% au fost din ţările Uniunii Europene.

Durata medie a şederii în luna noiembrie 2020 a fost de 2,0 zile la turiştii români şi de 2,4 zile la turiştii străini. Indicele de utilizare netă a locurilor de cazare în luna noiembrie 2020 a fost de 12,8% pe total structuri de cazare turistică, în scădere cu 16,8 puncte procentuale faţă de luna noiembrie 2019.

Indici mai mari de utilizare a locurilor de cazare în luna noiembrie 2020 s-au înregistrat la hoteluri (14,9%), vile turistice (11,7%), popasuri turistice (11,2%), moteluri (10,5%), pensiuni turistice (10,3%), hosteluri și sate de vacanţa (fiecare cu câte 9,9%) și pensiuni agroturistice (9,3%).

Nomenclatorul structurilor de cazare a fost constituit pornind de la lista structurilor de cazare autorizate, descărcată de pe website-ul Ministerului Economiei, Energiei și Mediului de Afaceri- Departamentul pentru turism, la data de 2 iulie 2020. Lista cuprindea 14898 structuri, din care: au fost eliminate apartamentele și camerele de închiriat, care fac obiectul unei alte cercetari statistice (circa 4205); 466 unități erau  închise  în momentul desfășurării cercetării statistice datorita COVID -19,  2341 unități erau în reparaţii capitale şi 945 nu au completat chestionarul din alte cauze .

 

 

 

 

Postează un comentariu

sau înregistrează-te pentru a adaugă un comentariu.

*

Comentarii

Nu există comentarii