Cautare




, Staff

Macroeconomie |
|

INS: Economia a crescut în primul trimestru cu 5,7%, față de același trimestru din 2016. Mult peste prognoze

Produsul Intern Brut a crescut cu 5,7%, pe seria brută, şi cu 5,6% pe seria ajustată sezonier, în primul trimestru din acest an, faţă de acelaşi trimestru de anul trecut, arată datele Institutului Național de Statistică.
crestere-economica-evolutie-growth-money-bani

PIB-ul din primul trimestru al acestui an a fost, în termeni reali, mai mare cu 1,7%, comparativ cu ultimul trimestru al anului trecut.

Seria ajustată  sezonier a PIB trimestrial a fost recalculată, ca urmare a includerii estimărilor pentru primul trimestru al acestui an, revizuirea fiind nesemnificativă, faţă de varianta publicată în comunicatul de presă din 7 aprilie 2017.

Anul trecut, economia României a crescut cu 4,8%, iar pentru acest an, Comisia de Prognoză estimează 5,2%, fiind cea mai optimistă instituție. Comisia Europeană are o estimare de 4,3%, Fondul Monetar Internațional de 4,2%, iar BERD de 4%.

Care au fost revizuirile

Ca urmare a revizuirii seriei brute prin includerea estimării PIB pentru primul trimestrul din 2017, în seria trimestrială, seria ajustată sezonier a fost recalculată, indicii de volum fiind revizuiţi faţă de a doua variantă provizorie a PIB pentru trimestrul al patrulea 2016, publicată în comunicatul de presă din 7 aprilie 2017.

Astfel, rezultatele trimestrului întâi 2016, comparativ cu trimestrul patru 2015, au fost revizuite de la 101,3% la 101,1%. În plus, rezultatele trimestrului al doilea 2016, comparativ cu trimestrul precedent, nu s‐au modificat. De asemenea, rezultatele trimestrului al treilea 2016, comparativ cu trimestrul al doilea 2016, au fost revizuite de la 100,5% la 100,7%, iar rezultatele trimestrului al patrulea 2016, comparativ cu trimestrul al treilea 2016, au fost revizuite de la 101,4% la 101,5%.

Seriile ajustate sezonier se recalculează  trimestrial, ca urmare a modificării modelelor adoptate, a numărului de regresori folosiţi, a modificării seriilor brute şi a numărului de observaţii disponibile.

Postează un comentariu

sau înregistrează-te pentru a adaugă un comentariu.

*

Comentarii

Nu există comentarii