Cautare




, Contributor

DWF

AdNews |
|

Îngrijirea grădinii în sezonul ploios: 5 trucuri

Beneficiile ploii pentru dezvoltarea plantelor sunt de necontestat, însă în perioadele cu precipitații din abundență, grădina nu trebuie lăsată de izbeliște în ideea de a lăsa natura să își facă treaba. Există o serie de activități pe care le puteți face în grădină în sezonul ploios, iar în cele ce urmează vi le prezentăm pe cele mai importante dintre ele.

Îndepărtați buruienile cât pământul este umed

Perioadele ploioase reprezintă cea mai bună ocazie de a scăpa de buruienile din grădină, asta în cazul în care nu vreți să folosiți erbicide. Buruienile au prostul obicei de a se fixa foarte bine în pământ, datorită rădăcinilor care se ramifică în adâncime. Chiar dacă le smulgeți sau le pliviți atunci când solul este uscat, rădăcinile rămân înfipte în pământ și se regenerează rapid, iar în doar câteva zile buruienile vor crește la loc.

Din acest motiv, este mult mai indicat să smulgeți buruienile în zilele ploioase, pentru că pământul se înmoaie datorită umezelii, iar rădăcinile nu mai sunt atât de bine fixate. În acest fel, puteți îndepărta buruienile cu tot cu rădăcină și astfel veți scăpa de ele definitiv.

Puneți la adăpost plantele din ghiveci

Umezeala excesivă poate fi una dintre cauzele bolilor din grădina dumneavoastră. Dacă aveți plante decorative sau aromatice în ghiveci pe care le scoateți afară în sezonul cald, atunci când plouă acestea trebuie să fie puse la adăpost. Compostul din ghiveci suportă o cantitate mult mai redusă de apă decât pământul din grădină, iar din acest motiv, chiar și o ploaie scurtă poate duce la suprasaturarea acestuia.

De aceea, ghivecele cu plante trebuie mutate într-un spațiu acoperit, iar dacă acest lucru ne este posibil, trebuie să le protejați cu o prelată sau o copertină. Un alt lucru pe care îl puteți face este să scoateți tăvița de sub ele pentru a facilita drenajul apei.

Întăriți structurile de suport

Unele plante, cum ar fi cele cățărătoare sau puieții abia plantați, au nevoie de structuri de suport pentru a crește și a se dezvolta. Aracii din lemn și tijele metalice sunt folosite cel mai des în acest scop, fiind nevoie să se înfigă în pământ lângă planta care are nevoie de suport.

Această operațiune este de preferat să se facă în perioadele ploioase, pentru că atunci solul este mai moale, iar elementele de susținere se înfig mult mai ușor în adâncime și astfel vor fi mai stabile.

Protejați plantele sensibile la umiditate

Nu doar plantele din ghivece pot fi afectate de excesul de umiditate, ci și unele plante de cultură, cum ar fi căpșunele sau răsadurile proaspăt plantate. Ploile căzute mai multe zile la rând pot îneca aceste culturi, așa că trebuie să luați măsuri pentru protecția lor.

Cea mai simplă metodă este amplasarea deasupra lor a unor „clopote” care pot fi confecționate din sticle de plastic. Țineți cont de faptul să planta trebuie să și respire, iar în zilele mai senine puteți îndepărta elementele de protecție până la următoarea ploaie.

Culegeți mentă și salată

Puțini știu că salata verde și menta vor avea o aromă mai specială dacă sunt culese pe ploaie, așa că nu trebuie să ezitați să vă convingeți de acest lucru. Salata este o mare iubitoare de apă, iar perioadele ploioase îi sunt foarte favorabile. Frunzele de salată culese pe ploaie sunt întotdeauna mai dulci și mai fragede, datorită umidității abundente, dar și temperaturilor mai scăzute.

Și menta este o plantă iubitoare de umezeală și de temperaturi nu foarte ridicate, astfel că frunzele sale capătă o aromă mai proaspătă și mai puternică în perioadele ploioase.

Pentru a pune în practică aceste sfaturi, nu uitați să vă completați arsenalul de grădinărit cu o pelerină de ploaie și o pereche de cizme de cauciuc!  

Postează un comentariu

sau înregistrează-te pentru a adaugă un comentariu.

*

Comentarii

Nu există comentarii