Cautare




, Contributor

Plasamente |
|

ING Investment Management a lansat aplicaţia mobilă prin care poate fi consultată evoluţia fondurilor mutuale

Din luna noiembrie, ING Investment Management lansează pentru clienţii săi o aplicaţie mobile prin care posesorii unui smartphone cu sistem de operare iOS sau Android au acces la informaţii privind evoluția fondurilor mutuale distribuite de ING Investment Management în România.

Aplicația permite analizarea evoluției fondurilor mutuale preferate și constituirea unor portofolii virtuale, analizate din perspectiva tipurilor de instrumente selectate (obligațiuni, acțiuni sau fonduri mixte) și a valutelor în care sunt denominate acestea, valoarea portofoliilor fiind intotdeauna exprimată în lei.

“Trăim într-o lume dinamică, în care informația circulă cu viteze vertiginoase, iar device-urile mobile devin instrumente de nelipsit pentru tot mai mulți dintre clienții noștri finali. Tinând cont de nevoile acestora de a accesa informația oriunde și în orice moment, în colaborare cu partenerii nostri, am dezvoltat la nivelul ING Investment Management România o aplicație specifică menită să le îmbunătățească experiența investiției în fondurile noastre mutuale. Intenționăm de asemenea ca acesta să fie doar unul dintre pașii pe care îi facem în direcția creșterii vizibilității fondurilor ING Investment Management pentru clienți, iar pentru îndeplinirea acestui deziderat considerăm că tehnologia mobilă și mediul online sunt extrem de utile.” a declarat Horia Braun, director general al ING Investment Management România.

Postează un comentariu

sau înregistrează-te pentru a adaugă un comentariu.

*

Comentarii

Nu există comentarii