FacebookTwitterLinkedIn

Inelul, fabricat din ceramică, facilitează plăți fără numerar și fără contact atunci când este apropiat de terminalul de plată. Acesta nu are baterii și nu necesită încărcare.

Potrivit reprezentanților start-up-ului japonez, compania Thales va furniza atât cipul securizat încorporat și sistemul de operare, cât și servicii de personalizare a cardului pentru dispozitiv.

„Consumatorii din Japonia știu că tranzacțiile electronice fără contact sunt viitorul, iar tendința a fost accelerată de pandemie. Combinând estetica cu funcționalitatea și, cel mai important, cu securitatea, EVERING poate fi soluția pentru o societate japoneză fără numerar. Am decis să colaborăm cu Thales datorită experienței lor dovedite în tehnologiile de securitate și criptare. Prin  acest parteneriat, îi asigurăm pe clienții noștri că tranzacțiile lor financiare rămân în siguranță și că inelul este echipat cu tehnologie certificată la standarde internaționale”, a subliniat Takeshi Kawada, CEO EVERING.

Practic, compania Thales va fi emitentul cardului de plată.

„Suntem încântați să colaborăm cu EVERING, o companie care îmbină tehnologia și moda odată cu lansarea inelului de plată contactless. (…) Această colaborare duce angajamentul nostru un pas mai departe, deoarece colaborăm cu un start-up inovator”, a declarat la rândul său și Cyrille Dupont, Country Manager Thales Japonia.

 Datele de plată încorporate în inel vor fi conectate direct cu conturile bancare ale clienților.