Precum două molecule care formează un nou compus chimic, reușim să învățăm rapid – și să ținem minte – doar ceea ce se potrivește sau se îmbină cu ceva ce ne este familiar. Deloc întâmplător, analogiile au fost dintotdeauna baza procesului de studiu: o defi niție seacă se uită în 30 de secunde, în schimb o asociere cu o situație din viața reală se întipărește defi nitiv în mințile noastre. Ca și cum cele două idei ar fuziona, dând naștere unei „molecule” noi: emoția. Ea face lucrurile demne de ținut minte.
Fiecare dintre noi este o sumă a poveștilor la care a fost expus și, în consecință, a emoțiilor trăite. Atât obiceiurile de zi cu zi, cele în jurul cărora ne organizăm existența, cât și lucrurile pe care le amânăm din varii motive, toate își au rădăcina într-o poveste afl ată pe „repeat”.
De câte ori tind să ies pe ușă val-vârtej, mă întorc instinctiv și mă privesc în oglindă. Chiar dacă am doar o jumătate de stradă de parcurs, bunica mi-a spus cândva că o femeie nu se face frumoasă pentru oamenii pe care-i întâlnește pe drum, ci pentru ea însăși. Cuvintele ei, rostite în timp ce-și aranja rochia în oglindă, au rămas pentru totdeauna în mintea mea, iar când am tendința să mai uit, povestea revine singură. În imagini, nu în cuvinte.
De câte ori mai am impulsul comod de a înghesui repede mâncarea pe o farfurie și a o savura în fața televizorului, îmi amintesc de mama și de teoria ei privind statul la masă. „Spatele drept, fără să citești, fără să te concentrezi la altceva”. Niciuna dintre cele două lecții nu mi-au fost predate sub ambalajul disciplinei, ci s-au insinuat fi resc, ca surse de inspirație: când vezi în jur multe povești frumoase, devii la rândul tău parte din poveste.
„Ce să fac dacă eu nu găsesc nicio poveste frumoasă în mâncarea asta?”. Cu această replică m-am trezit, zilele trecute, în timp ce încercam să-i explic logodnicului meu benefi ciile alimentației sănătoase, mai precis ale budincăi de chia. Având în vedere argumentele eminamente raționale cu care își câștigă de obicei bătăliile, recunosc, cuvântul „poveste” m-a surprins total. Mi-a explicat apoi, foarte senin, că oricât de benefi că ar fi pasta de avocado sau salata de quinoa pentru diversitatea nutritivă a meselor, nu se va compara în veci cu gustul ardeilor copți și al vinetelor pe care le prepara mama în copilărie, fără uleiuri extravirgine, ustensile complicate și teorii alimentare revoluționare. „Pentru mine, ardeii copți și vinetele sunt o poveste frumoasă”, a punctat el. „Quinoa nu”. Am încuviințat, recapitulându-mi mental propriile tabieturi și plăceri, strâns legate de momente ale vieții în care ceva m-a bucurat sau m-a inspirat atât de tare încât și-a însușit pe vecie o pereche sau două de sinapse și un spațiu defi nitiv în sufletul meu.
Achiziționăm povești „la pachet” cu fi ecare obiect pentru care suntem dispuși să plătim și cumpărăm involuntar o poveste prin fi ecare om care ne inspiră. Ca în fiecare număr, și în această ediție îți oferim oameni, experiențe și istorii pe care le vei găsi doar aici. Povești care ne-au inspirat atât de tare încât am decis să le împărtășim cu tot restul lumii, pentru ca ele să capete o viață proprie și să inspire cât mai mulți oameni. O emoție autentică merită întotdeauna dată mai departe.
