Cautare




, Editor Coordonator

Design |
|

În lumea viselor

Uneori, arhitecții reușesc să traducă în realitate visele probabile ale unor personaje iluzorii. Dacă zeul grec al viselor și-ar fi dorit un templu, acesta ar fi fost, desigur, hotel Morpheus: imaginat de Zaha Hadid și construit – unde altundeva? – în resort-ul City of Dreams din Macao.
15_ZHA_Morpheus_photo_Virgile_Simon_Bertrand

În lumea noastră, norocul (acela pe care și-l face omul cu mâna lui) pendulează de niște ani încoace între doi poli, Las Vegas și Macao. Vizitată anual de aproape 40 de milioane de turiști, fosta colonie portugheză se află astăzi în plină efervescență a dezvoltării. Mari lanțuri hoteliere precum Four Seasons, Sheraton ori Marriott nu doar au bifat locația pe hartă, ci au ridicat pe Cotai Strip (echivalentul local al Las Vegas Strip) hoteluri-simbol, navele-amiral ale respectivelor rețele. Însuși Las Vegasul nu a văzut în Macao un competitor, ci o oportunitate, și a descins aici cu câteva dintre marile hoteluri-cazinou din deșertul american – MGM, The Venetian sau Wynn. Ca să fie în rând cu lumea, Macao are și propriul Turn Eiffel, în fața hotelului The Parisian, al cărui lobby îți dă impresia că te afli în galeria impresioniștilor de la Luvru.

Din postura de turist neblazat, trebuie că pe Cotai Strip (nefericită denumire, nu-i așa?) ești ca un copil într-un magazin cu jucării: nu știi de care hotel să te minunezi mai întâi. Totuși, Morpheus Hotel, creația celebrei Zaha Hadid și a echipei sale de arhitecți nu doar că-ți va atrage atenția, ci te va determina să te oprești și să-l privești cu luare aminte (și gura căscată sau respirația tăiată, după posibilități).

Îmbrăcată într-un exoschelet din aluminiu, clădirea cu două coloane verticale unite la bază și la vârf și sparte la mijloc de trei forme neregulate are un aspect nepământean, pare venită dintr-un film SF. Dar e cât se poate de reală, nu e un desen care imită realitatea, făcut pe un supercomputer.

Morpheus, parte a ansamblului City of Dreams din Macao (un resort integrat care cuprinde patru hoteluri, o zonă comercială, 20 de restaurante, două cinematografe și, desigur, un cazinou), este una dintre lucrările de maturitate ale Zahei Hadid, o construcție emblematică pentru viziunea ei creativă, care a pus sub semnul întrebării principiile fundamentale ale arhitecturii, începând cu banalul unghi drept.

„Creațiile ei au ridicat incertitudinea la nivel de artă”, zice The New Yorker. Dame Zaha Hadid s-a născut în 1950, în Bagdad, într-o familie înstărită. A studiat matematica la Universitatea din Beirut și arhitectura la Școala de Arhitectură a Asociației Arhitecților din Londra, unde a devenit cunoscută drept „inventatoarea celor 89 de grade”, întrucât nu existau unghiuri drepte în schițele ei.

Firma ei de arhitectură, Zaha Hadid Architects (ZHA), a fost însărcinată cu proiectarea hotelului în 2012. La acea dată exista deja o fundație pentru un bloc de apartamente. Morpheus are 12 lifturi panoramice, un atriu de 35 m înălțime și două pasarele la etajele 21 și 30. Cele două turnuri comunică la sol și la nivelul acoperișului.

Celebrul chef Alain Ducasse se ocupă de meniul a două restaurante de aici, Alain Ducasse at Morpheus și Voyages. Mai există un restaurant chinezesc denumit Yi și cel dintâi lounge Pierre Hermé din China, unde puteți savura dulciurile celebrului artist culinar, care vă sunt, de altfel, oferite și ca dar de bun venit în camerele hotelului.

În total există 772 de camere, apartamente și vile – trei cu piscină și șase duplexuri, disponibile însă doar pe bază de invitație. Fiecare obiect care decorează spațiile comune ale hotelului și camerele a fost ales pe criterii de design (pe criteriile Zahei Hadid – adică fără unghiuri drepte): coșul de gunoi are formă heptagonală, suportul periuțelor de dinți are zece laturi, iar cada de baie este un romb cu marginile rotunjite. Lenjeriile de pat sunt furnizate de Frette și Mühldorfer, iar „minibarul”, de dimensiunile unei cămări, este garnisit cu vinuri rare, bere artizanală și ceaiuri organice.

Hotel Morpheus a costat un miliard de dolari. Cele trei găuri nu doar că dau un aspect ireal exteriorului clădirii, dar obligă la o amenajare atipică a interiorului, cu avantajul că maximizează numărul de camere cu vedere spre exterior. Pe aceeași idee, scheletul metalic exterior nu este un simplu capriciu estetic, are rolul de structură de rezistență. Această abordare face ca spațiul interior să nu mai fie fragmentat de ziduri sau coloane de susținere.

La etajul 40 este amenajată o spectaculoasă piscină. Situată la 130 metri de sol și cu structura de aluminiu reflectându-se în apă, este un loc care merită imortalizat pe Instagram. Tot la acest nivel se află și sala de sport dotată cu tehnologie VR, și un spa deservit de personal specializat: fiecărui pacient i se recomandă proceduri individuale, în acord cu condiția fizică și cu starea de sănătate.

Viviana Muscettola, directorul de proiect din partea ZHA, spunea că „Morpheus are un design surprinzător pentru că nu are repere, se distanțează de tot ceea ce înseamnă arhitectură tradițională”. Zaha Hadid a fost prima femeie care a primit Premiul Pritzker pentru Arhitectură, în 2004; a obținut, de asemenea, în 2011 și 2012, Premiul Stirling, cea mai prestigioasă distincție britanică pentru arhitectură, iar în 2015 a devenit cea dintâi și singura femeie căreia i s-a decernat Medalia Regală de Aur din partea Institului Regal al Arhitecților din Marea Britanie. Regina Elisabeta a II-a a înnobilat-o în 2012.

Zaha Hadid s-a stins în martie 2016, la 65 de ani, în urma unui atac de cord. Ne luăm și noi rămas-bun cu vorbele criticului de artă Michael Kimmelman (de două ori laureat cu Pulitzer), citat de The New York Times: „Zaha Hadid a fost simbolul epocii starchitect, a arhitecților-vedetă care cutreieră planeta urmându-și geniul creator, promițând minuni care uneori chiar se întâmplă”.

Postează un comentariu

sau înregistrează-te pentru a adaugă un comentariu.

*

Comentarii

Nu există comentarii