Cautare




, Contributor

Macroeconomie |
|

În acest an, Guvernul României are nevoie de finanţare în valoare de 15 miliarde de euro

palatul_victoria_54270300.jpg
Necesarul brut de finanţare al României se ridică în acest an la aproape 15 miliarde de euro, echivalentul a 10 % din Produsul Intern Brut (PIB).

Executivul are nevoie în acest an de aproape 3 miliarde de euro pentru finanţarea deficitului bugetar, 6 miliarde de euro pentru refinanţarea de datorii pe termen mediu şi lung şi de alte 6 miliarde de euro pentru datorii pe termen scurt. Necesarul brut de finanţare al României se ridică astfel în acest an la 14,9 miliarde de euro, echivalentul a 10 % din Produsul Intern Brut (PIB), potrivit agenţiei de rating Fitch.

De pe piaţa international, România nu are de răscumpărat în 2013 obligaţiuni, dar ajung la scadenţă două emisiuni pe piaţa internă denominate în euro. În acest an, România are de plătit către Fondul Monetar Internaţional (FMI) aproape 5 miliarde de euro, din care 3,8 miliarde de euro sunt fonduri datorate de către Banca Naţională a României (BNR), iar 1 miliard de euro va fi achitat de către Guvern. Suma datorată de banca centrală nu este însă inclusă în necesarul brut de finanţare al Guvernului.

Polonia, Ungaria, Cehia şi România au un necesar brut de finanţare cumulate de 86 de miliarde de euro, în acest an. Polonia are nevoie de cele mai mari fonduri, respectiv de 34,2 miliarde de euro, urmată de Ungaria, cu 20 miliarde de euro şi Cehia, cu 16,8 miliarde de euro. Ca pondere în PIB, cel mai ridicat necesar de refinanţare este înregistrat de Ungaria- 18,2%.

Postează un comentariu

sau înregistrează-te pentru a adaugă un comentariu.

*

Comentarii

Nu există comentarii