Cautare




, Contributor

Design |
|

In a state of AWE

Am aflat că viitorul spațiilor de lucru este pus sub umbrela metamorfozei, a flexibilității și a unor medii comutatoare de context. Dacă ne stabilim relevanța informației pe care vrem să o primim în opt secunde, atunci de ce nu am putea modifica structura unei încăperi cam în tot atât timp? Urmărești mai departe un interviu self-adjusted.
Andrei Uleia @ photo Alex Cosma_1

„Dacă privim în urmă de-a lungul istoriei, ceea ce a rămas în timp, lucrări notabile precum Piramidele, Sfinxul, Turnul Eiffel, toate s-au întâmplat în momentul în care a avut loc o anumită sinergie; avansul tehnologic din acel moment s-a unit cu fondul cultural al populației respective, ceea ce ei învățaseră să fie sau să cunoască despre lume s-a întâlnit cu progresul, traducându-se în ceva măreț.”

Coordonatele temporale pe care ne situăm astăzi pun pe masă instrumente atât de evoluate, încât oferă minților creative un spațiu generos pentru a construi ceva la fel de măreț și în acord cu nevoile actuale. Un principiu frumos spune că în momentul în care „preparation meets opportunity, then happens succes”. Andrei Uleia a bifat prima parte, urmând să înregistreze succesul din această lună deoarece deschide ușile primului prototip al unui mediu adaptiv de lucru. Și noi ne-am pregătit bine înainte să intrăm în adâncimea subiectului, căci cuprinde multă imaginație, studiu, tehnologie, căutări și interes pentru optimizare.

De ce mediu adaptiv de lucru?

„În clipa de față, progresul tehnologic reprezintă digitalizarea, automatizarea proceselor, însă, din punct de vedere al mediului în care lucrăm și ne manifestăm, nu mai suntem la înălțime, e un mediu stagnat. Am învățat să fim multitasking și foarte flexibili, dar spațiile pe care le locuim sunt rigide, ceea ce m-a pus pe gânduri”, ne povestește Andrei, alternând poveștile despre mediul adaptiv cu vorbele de duh pe care le-a moștenit din familie.

Andrei este arhitect, fondatorul DaSein Worldwide Architects & Masterplanners, iubește Bucureștiul, are glumele la el, însă structura sa este mult mai complexă de atât. Prin cuvintele sale, ar suna astfel: „Eu mă definesc ca un antreprenor înnăscut cu spirit creativ și implicat din fire. Îmi place să leg concepte care aparent nu au nicio legătură, să le combin astfel încât să te inspire să visezi. Pe de altă parte, sunt voluntar, mă implic și mă mobilizez”.

Ideea și construcția unui mediu adaptiv de lucru s-a clădit treptat, venind ca urmare a experienței din arhitectură. „Am avut șansa ca în perioada 2008-2010 să fac ceea ce la momentul acela era cel mai mare, întins și scump proiect din România, al patrulea din Europa de Est: Upground. Făcând acel proiect, am avut  100.000 de metri pătrați doar pentru birouri, pe care le-am construit de la zero. Pentru mine, arhitectura înseamnă spațiu, volum, concept, management, relații.  Teoria mea este că orice construim vine împreună și cu o responsabilitate, asta pentru că orice este vizibil are putere să îi influențeze pe cei  care îl folosesc, care îl locuiesc sau care trec prin față.”

Acest proiect a adus și sarcina netradițională de a îmbrăca interioarele „pentru simplul motiv că arhitectul știe deja clădirea, e mai ușor să o gestioneze. Și făcând o dată această operațiune, am prins gustul. Am avut de a face cu tot felul de clienți. Dar, în timp, am observat că temele seamănă, toată lumea își dorește funcțiile clasice: open spaces, birouri pentru meetinguri, spații pentru relaxare, care să atragă tinerii și talentele. Tot lucrând în zona aceasta, m-a frapat faptul că varietatea este mică și că ajungi, de fapt, să faci doar niște alegeri cromatice și scenografice”.

Nevoia de flexibilitate
Bendy to the walls

Prima observație dintr-un lanț care avea să-l conducă pe Andrei către Mediul de cercetare AWE a fost întregită de înclinația sa naturală către optimizare, dar și de preocuparea pentru felul în care ne influențează mediul și modul în care intrăm în dialog cu el. „În momentul de față, tehnologia avansează rapid, însă spațiul este același, felul în care este organizat este rigid, totul se desfășoară într-o anumită ordine, care, de fapt, aparține școlii iezuite. Revoluția industrială, la rândul ei, a inventat linia de producție pe activități simple, repetitive, ceea ce se întâmplă în spațiile de birouri. Am evoluat în sensul în care șefii nu mai stau în birourile lor, există open spaces, dar organizarea în sine este aceeași, rigidă. Cu toate acestea, cei mai tineri și-au dezvoltat alte abilități: au învățat să fie multitasking, sunt permanent conectați și au un mod rapid de selectatare a relevanței informației pentru ei (8 secunde).”

Și atunci, întrebarea următoare a fost: Cum ar arăta spațiul care să acomodeze aceste tipare comportamentale pe care le-am dezvoltat? Ce fel de mediu ar fi? „De aici nu a fost greu. Cum funcționăm noi? Ca un procesor. Ce face acesta? Content switch. Tehnic, procesorul face o comutare de context, chiar dacă noi avem senzația că face zeci de pași simultan. Ce fel de spațiu ar fi potrivit? Teoretic, unul comutator de context. Ce înseamnă asta? Un mediu care să își schimbe contextul interior foarte rapid. Practic, să îl poți metamorfoza în orice moment, în funcție de nevoile tale.”

Rezolvând problema la nivel teoretic, Andrei a căutat un mediu de lucru care să poată fi folosit pentru acest exemplu. La început aminteam de „when preparation meets opportunity”; cercetarea și schițele lui Andrei s-au întâlnit cu eliberarea spațiului de 150 de metri pătrați, de pe Ion Brezoianu, din Palatul Telefoanelor, dintr-o clădire din anul 1934, concretizându-se astfel teoria de pe hârtie. „E foarte important să faci lucruri concrete cu tehnologia pe care o ai acum. Am descoperit că există foarte multe produse și tehnologii care se pot integra, din România și din străinătate, de la celebrele DLP-uri – plintele care se amplasează perimetral și în care poți să-ți poziționezi prizele în orice punct dorești – până la mobilier flexibil. Există câteva foarte evoluate, care te ajută efectiv să muți priza cu totul și să o pui unde ai nevoie. Iar asta există, pe lumea asta. Avem un mobilier ca niște cubulețe, pe care îl poți asambla fie ca scaun, masă de lucru sau tribună. Adaptabilitatea unui mediu vine din ideea că nimic din ceea ce se află într-un spațiu să nu fie fix, totul să fie multifuncțional. Este un început, un prototip.”

Cât despre AWE, Andrei mărturisește că nici nu a știut că acest mediu se numește Adaptive Work Environment. „La început îi spuneam cadru spațial comutator de context (râde). Asta ți-aș fi spus. Numele original este Leading Edge Office Work Environment  – doar că e atât de lung încât nimeni nu ține minte. Între timp am ajuns la Adaptive Work Environment, din prescurtare a rezultat AWE și așa a rămas.” Pe Ion Brezoianu, nr. 23-25, s-a împlinit Mediul de Cercetare AWE, unde ești invitat să descoperi cum poți să scrii pe pereți, cum se transformă spațiul și cum se așază dinaintea ta pentru a servi cele mai imediate cerințe.

 

Postează un comentariu

sau înregistrează-te pentru a adaugă un comentariu.

*

Comentarii

Nu există comentarii