Cautare




, Contributor

DWF

AdNews |
|

Implantul dentar – de ce a devenit populară această procedură?

Implantul dentar a devenit, în ultimii ani, soluția preferată de românii care au nevoie de o dantură artificială. Procedura poate fi realizată pentru un singur dinte sau pentru schimbarea completă a danturii, iar avantajele sunt numeroase. 

Costurile din ce în ce mai accesibile, ofertele variate și tehnologiile moderne, de ultimă generație, au transformat această intervenție stomatologică într-una la care recurg cu încredere tot mai mulți pacienți.

Avantajele unui implant dentar

Dinții pot fi afectați iremediabil din cauza paradontozei, a unor traumatisme sau a cariilor care nu au fost tratate la timp. Astfel, foarte multe persoane sunt nevoite să recurgă la extracții dentare. 

Realizarea unor punți dentare sau folosirea unor proteze erau până de curând cele mai solicitate proceduri stomatologice în urma pierderii dinților, dar beneficiile oferite acum de un implant dentar sunt evidente. Iată care sunt acestea:

  • Dinții au un aspect natural, astfel încât nimeni nu știe că pacientul are un implant
  • Lucrarea dentară este rezistentă, garantată foarte mulți ani
  • Dantura este fixă și nu necesită o întreținere specială
  • Pacientul nu simte implantul ca pe un corp străin, astfel încât confortul este sporit
  • Dinții din jurul implantului nu sunt afectați de procedură, pentru că nu trebuie să fie șlefuiți
  • Procedura previne retracția osoasă, care ar putea duce la pierderea altor dinți
  • Există tratamente stomatologice cu implanturi speciale, care pot fi realizate într-o singură ședință, care include extracția dintelui afectat, inserarea implantului și montarea unei coroane provizorii.
  • Procedura nu este dureroasă, pentru că se realizează sub anestezie
  • Riscul de infecție și de complicații este foarte redus, iar vindecarea este rapidă.

Implantul dentar rapid, realizat cu tehnologie modernă, mai are un avantaj important: nu necesită adiție osoasă sau sinus lift, intervenții complexe care erau, în trecut, esențiale pentru un implant și care creșteau costurile și timpul de așteptare până la obținerea noii danturi. 

Astfel, cu ajutorul unui implant rapid, pacientul poate avea o dantură nouă, impecabilă, în doar 24 de ore. În plus, el va plăti numai pentru acest tratament, nu și pentru alte proceduri suplimentare (cum ar fi adiția de os), pentru că acestea nu mai sunt necesare.

Recomandări după un implant dentar

Recurgerea la un implant dentar sau chiar la înlocuirea completă a danturii distruse nu va afecta deloc viața pacientului. Astfel, el nu va fi nevoit să-și schimbe dieta, spre exemplu. 

Singurele recomandări de care trebuie să țină cont se referă la evitarea fumatului și la consultul stomatologic periodic, la fiecare 6 luni, pentru o ședință de igienizare profesională. Această recomandare este valabilă însă inclusiv pentru pacienții care au dinți naturali.

Implantul dentar rapid, care oferă pacientului o dantură fixă complet nouă în doar 24 de ore, este recomandat în special persoanelor care au mai mulți dinții foarte grav afectați sau celor care poartă deja o proteză. Astfel, noua dantură artificială va înlocuit imediat proteza, eliminând automat și disconfortul pe care aceasta îl producea. 

Dacă este necesară îndepărtarea unor dinți bolnavi, procedura se va realiza în cadrul aceleiași ședințe, deoarece implantul poate fi inserat imediat după extracție. În acest fel, vindecarea este mai rapidă, presupune mai puțin disconfort, iar pacientul nu mai este nevoit să aștepte luni de zile fără dinți noi. El va primi coroane provizorii care vor acoperi implanturile, iar acestea vor fi înlocuite, după aproximativ 6 luni, cu alte coroane definitive. 

Postează un comentariu

sau înregistrează-te pentru a adaugă un comentariu.

*

Comentarii

Nu există comentarii