Cautare




, Editor Coordonator

Explorator. De vocație, om. De profesie, povestitor. www.georgianaciofoaia.ro

Modă |
|

Imperiul lui Cesare Casadei, între moștenire și inovație

Jennifer Lopez, Jessica Alba, Kate Hudson, Victoria Beckham sau Lucy Liu sunt doar câteva dintre celebritățile care poartă pe covorul roșu creațiile Casadei. Anul acesta, directorul creativ al brandului, Cesare Casadei, a venit pentru prima oară în România, însoțit de fiica și de soția lui. Ce-am aflat despre pantofii „Made in Italia“ și despre cum se transformă moștenirea unor generații, aflați în cele ce urmează.
20140404_4442

Cesare s-a născut aproape de Rimini, în 1962, în casa unor artizani desăvârșiți, fondatorii Calzaturificio Casadei. Fără filosofii sterile, în cuvinte simple, Cesare reușește să transmită exact ceea ce gândește.

A crescut în mirosul pieilor și în zgomotul mașinilor de cusut, învățând de copil să iubească meseria pe care părinții săi au îmbrățișat-o. Totul s-a schimbat când Cesare a plecat la școală în Elveția, unde viziunea sa asupra pantofilor a suferit o schimbare importantă, dorindu-și să creeze pantofi care să revoluționeze și să inoveze această sferă a modei.

Cu 21 de magazine în toată lumea, brandul Casadei are buticuri inclusiv în Shanghai și Moscova, iar anul acesta a onorat și deschiderea unui butic în București. Proiectat întocmai pentru a reda atmosfera dintr-o garderobă, chintesența magazinelor Casadei rămâne aceeași, indiferent unde s-ar afla: un spectacol în care femeia este în centrul scenei, iar audiența nu contenește să admire.

Înainte să-l cunosc pe Cesare Casadei, am stat de vorbă cu fiica lui, Arianna. De la ea am aflat că au ajuns în București chiar în noaptea dinaintea întâlnirii noastre, că se află pentru prima dată în România și că din Emilia-Romagna până în România e o cale atât de scurtă. În magazin, printre pantofi și femei frumoase, Cesare aștepta să intrăm. Am făcut cunoștință, am râs emoționați, ne-am destins și am dat drumul reportofonului.

Arianna tocmai mi-a mărturisit că sunteți, împreună cu ea și cu soția, pentru prima dată în România. Care a fost primul lucru pe care l-ați văzut aici?

Primul? Am venit aici direct de la aeroport, să văd magazinul Casadei. Chiar înainte de a merge la culcare, am venit aici și am fost foarte încântați de ceea ce am găsit.

Știm cu toții ce înseamnă Casadei în industria modei. Dar cine este omul Cesare Casadei?

Cred că trebuie să o întrebați pe fiica mea acest lucru (râde în timp ce se uită în stânga lui, către Arianna). Eu îmi trăiesc viața ca pe o ocazie unică în care îmi pot împărtăși pasiunile alături de fiica mea, de soția mea și de întreaga familie. Ceea ce fac eu nu este doar o meserie. Este moștenirea mea. Reprezintă tot ceea ce a aparținut înainte familiei mele, ceva ce îmi este drag și poartă cu sine o mare încărcătură emoțională și simbolică. În opinia mea, a avea emoții este cel mai frumos lucru care ți se poate întâmpla. Viața este făcută din emoții.

Ca rol, Cesare este directorul creativ al Casadei. Care este însă partea care vă place cel mai mult din procesul de creație?

Totul! Trebuie să spun că este greu să numesc un singur moment. De cele mai multe ori, aș fi tentat să spun că îmi place partea de structură, de formă, de arhitectură. Tot complexul de elemente pe care ne construim viziunea. Însă această structură se face și alegând materialele potrivite. Sunt două lucruri care merg mână în mână.

Îmi place să spun că eu lucrez în „inginerie de încălțăminte“. Mai devreme povesteam că sunt asemenea unui arhitect care se gândește la pantof, în totalitatea sa: la structură, la culoare, la materiale, la toc. Totul trebuie să fie frumos. Și trebuie să se contopească perfect, să existe acel echilibru desăvârșit. E exact ca într-o orchestră: nu poți avea doar doi muzicieni buni, iar ceilalți să fie mediocri.

Pentru ca o simfonie să fie perfectă, ai nevoie ca toate părțile componente să fie perfecte. În armonie și în echilibru. Iar rolul maestrului dirijor este tocmai de a ajunge la această performanță. Viziunea este ceea ce ai nevoie înainte de a face pantoful. Nu este ușor să fac un clasament. Trebuie să lucrezi la toate aspectele procesului pentru a crea un pantof frumos.

Apropo de pantofi și de desăvârșire, ați reușit să faceți pantoful perfect?

Cu siguranță, un pantof cu adevărat unic este modelul Blade. Nu este unicul de acest fel, pentru că am creat foarte multe modele de succes, însă Blade este cel pentru care am suferit, am căutat, am încercat, iar atunci când l-am obținut, bucuria a fost supremă.

Ce înseamnă luxul pentru Cesare Casadei? Ce elemente îl definesc?

Luxul înseamnă încercarea de a îmbina partea artizanală cu tehnologia, capacitatea de a inova, de a încerca să găsești propriul stil, cu propriul ADN. Capacitatea de a-ți descoperi propria semnătură, menținând sus standardele calității. Și mai cred că luxul înseamnă a descoperi moștenirea pe care o ai înăuntrul tău, de a descoperi adevăratele valori. Eu spun întotdeauna: „Uită-te înapoi ca să înțelegi ce este în fața ta“.

Marilyn Monroe a spus la un moment dat: „Dă-i unei fete pantofii potriviți, iar ea va cuceri lumea“. Este, poate, cel mai celebru citat care vorbește despre puterea pantofilor. Care sunt aspectele care definesc Casadei, în afara elementelor de design despre care vorbeam mai devreme?

Deseori, brandul Casadei este recognoscibil prin produsele sale unice, de la materiale, culori, tocuri până la cele mai speciale detalii. Fiecare pantof pe care îl producem are un element pentru care este recunoscut, fie că vorbim despre material, formă sau culoare, fie o linie, o tăietură sau altceva. A privi un pantof e o obsesie pentru mine, o căutare în a găsi frumosul.

Ce vă inspiră pentru a crea pantofii Casadei?

La vita! Călătoriile mele, interacțiunile mele cu locurile noi și cu oamenii de pretutindeni, străzile, muzica. Tot ce înseamnă viață mă contaminează. Vorbeam de curând cu Arianna și, în timp ce eram la New York la o expoziție de artă bizantină, mă uit brusc la ea și îi spun: „Gândește-te ce frumos ar fi să avem un toc în forma unei coroane? Cum ar fi să transformi fiecare femeie care poartă o astfel de pereche de pantofi într-o regină?“

Iar ea se uită la mine și mă întreabă: „Ce vrei să spui?“ „Uite, vezi aceste coroane opulente, bogate – gândește-te la un toc care să încununeze toate aceste elemente“. Și așa a luat naștere tocul bizantin, cel cu pietre și strasuri.

CITEȘTE ȘI Octavia Mărginean – Business de lux în New York

Femeia, în prezent, se află într-o poziție centrală a vieții, iar ea știe acest lucru. Pe de o parte, este femeie, mamă, soție, iar pe de altă parte, este un individ important al societății. Prin urmare, pentru mine a fost important să creez un toc care să o pună pe femeie în acest centru luminos în care se regăsește. În plus, mai și lucrez cu foarte multe femei, sunt înconjurat de femei!

Pentru că tot am ajuns la capitolul acesta, cum e femeia care poartă Casadei?

Cred că este o femeie sigură, care iubește detaliul, inovația și designul. Cumpără doar ceea ce o face să se simtă ea însăși; chiar dacă alege să poarte sneakerși, nu renunță la propria feminitate, la propria individualitate, la detalii, la exprimarea propriei personalități. Cred că – în orice formă ar alege să-și poarte pantofii, sandalele, balerinii – nu renunță la design și la toate acele valori „MADE IN ITALIA“, la inovație și la tehnologie. Încercăm să creăm ceva astfel încât femeia să poată regăsi în pantofii pe care îi poartă atmosfera de astăzi, nu pe cea de ieri.

Pentru că Arianna este alături de noi, sunt curioasă dacă ea este implicată în businessul familiei CASADEI.

Arianna face deja parte din familie și se ocupă de discursul on-line, de tot ce presupune comunicarea digitală. Este deja implicată și reprezintă viziunea Casadei de mâine. Totodată, este și persoana care are valorile care mi-au fost și mie transmise. Cred că deja face parte din istoria și din povestea Casadei. E o poză veche cu Arianna, pe când avea câțiva anișori, poartă o geantă cu bandulieră și stă așezată în fața unui poster fashion. A fost prima ei apropiere de modă, iar acum unde nu ajung eu, ajunge ea. Și știe exact care e viziunea mea, care e modul meu de a gândi, ce îmi place, ce și cum împărtășesc.

„Stau în fabrică exact cum stau acasă, pot trăi la fel de bine în ambele locuri“, îmi mărturisește Cesare când vorbim despre munca lui. Are planuri ambițioase de extindere și lucrează la noua colecție despre care nu vorbește, însă zâmbetul îi trădează încrederea că va fi una cel puțin la fel de frumoasă cum și-a obișnuit clientela.

CITEȘTE ȘI Brunello Cucinelli și filosofia umanistă a cașmirului

Postează un comentariu

sau înregistrează-te pentru a adaugă un comentariu.

*

Comentarii

Nu există comentarii