
Acesta este și cel mai bun rezultat din ultimul deceniu al dezvoltatorului.
Anul trecut, Impact a vândut în total 368 de apartamente (30.864 mp construiți) în cartierul Greenfield Băneasa și în ansamblul upper class Luxuria Residence din zona Expoziţiei.
Pe lângă acestea, dezvoltatorul a încheiat 199 de precontracte de vânzare – cumpărare și rezervări, cu o valoare totală de 24,5 milioane euro, care se vor transforma în venituri pe parcursul acestui an şi în 2022.
Tot în 2020, dezvoltatorul a demarat la Constanța ansamblul premium Boreal Plus. De asemenea, Impact s-a extins în capitala Moldovei, achiziţionând terenul pentru dezvoltarea ansamblului Greenfield Copou, care va fi unul dintre cele mai mari proiecte de clădiri rezidențiale verzi din regiune.
Impact Developer & Contractor are o capitalizare bursieră de 102 milioane euro.
„Anul 2020 a reprezentat o oportunitate de a ne consolida poziţia de lider în domeniul dezvoltărilor rezidenţiale, în acelaşi timp, demonstrând stabilitatea perspectivelor și strategiei companiei pe termen lung. Cererea de locuinţe se menţine crescută în continuare, ceea ce creează un context propice pentru a ne accelera expansiunea”, a declarat Tinu Sebeșanu, COO Impact Developer & Contractor.
Impact a donat în 2020 către Primăria Municipiului București un teren de 9.620 mp, împreună cu proiectul de construire a unei şcoli şi grădiniţe publice în cartierul Greenfield. Valoarea totală a terenului și a proiectului se ridică la 1,75 milioane de euro.