Cautare




, Staff

Imobiliare |
|

Imobiliarium inaugurează un nou târg de locuințe la Universitate. Adrian Stănescu (Project Manager Imobiliarium): „Am luat în considerare necesitatea acoperirii unor noi zone din Capitală, mai accesibile ca preț”

Organizatorii expoziției Imobiliarium Băneasa deschid în această toamnă un nou târg imobiliar, la Universitate. Când are loc evenimentul și cu ce oferte de locuințe vin dezvoltatorii?
Adrian Stanescu, Project Manager Imobiliarium

După succesul târgului de la Băneasa, Imobiliarium organizează pentru prima dată un al doilea târg de toamnă în Capitală, pe 21-22 septembrie, în Piața Universității.

Printre motivele care au stat la baza extinderii conceptului se numără cerința din partea vizitatorilor de a prospecta oferte imobiliare din zone cât mai diverse ale Capitalei și împrejurimilor, dar și cât mai adaptate posibilităților lor.

Cu ce va fi însă diferit evenimentul de la Universitate comparativ cu cel de la Băneasa?

„Decizia de a organiza un al doilea târg a venit ca un pas firesc în dezvoltarea conceptului Imobiliarium. Cererea din partea dezvoltatorilor pentru promovare crește constant de la o ediție la alta, drept pentru care am hotărât să evităm supra aglomerarea Imobiliarium Băneasa, care ar fi devenit neîncăpător. De asemenea, am luat în considerare necesitatea acoperirii unor noi zone din Capitală, mai accesibile ca preț, până acum reprezentate mai puțin în cadrul târgului de la Băneasa. Per total, obiectivul nostru rămâne, în continuare, oferirea unei perspective de ansamblu asupra pieței imobiliare din Capitală și de a facilita vizita celor interesați de o achiziție sau o prospectare eficientă”, a declarat Adrian Stănescu, Project Manager Imobiliarium.

Ca tip de format, cele două evenimente sunt în proporție de 95% similare, cu precizarea că Imobiliarium Universitate se va desfășura pe parcursul a două zile (21 și 22 septembrie), în vreme ce evenimentul de la Băneasa (11-13 octombrie) va cuprinde două zile jumătate.

Dacă Imobiliarium Băneasa se concentrează în proporție majoritară pe Centru-Nord-Est-Vest și zonele adiacente Ilfov, pentru Universitate oferta se axează pe Centru-Sud-Est-Vest și zonele adiacente Ilfov.

Imobiliarium Universitate va găzdui un număr de 55 de dezvoltatori care vor prezenta peste 80 de proiecte/ansambluri noi. Dacă la următoarea ediție a Imobiliarium Băneasa vor fi disponibile aproximativ 22.000 de locuințe, în cadrul evenimentului de la Universitate din această lună, vizitatorii vor avea dispoziție în jur de 20.000 de oferte de imobile. „Diferența o face numărul de ediții din spate care atrag după sine experiența dezvoltatorilor cu târgul; Universitate fiind la prima ediție, Băneasa la a IV-a. Ce vom mai observa în schimb la Universitate este un interval de prețuri setat ceva mai jos pe o scară a prețurilor.”

Adrian Stănescu, Project Manager Imobiliarium este de părere că deși piața imobiliară din Capitală s-a maturizat comparativ cu anul trecut, în 2019 putem vorbi de o stabilizare și pe alocuri de o încetinire a vânzărilor de locuințe. Acest aspect survine în contextul în care piața construcțiilor rezidențiale noi a crescut ca număr de unități locative în ultimii doi ani, însă a atras cu sine o mai mare chibzuință afișată de cumpărător. „Realitatea e simplă: cumpărătorul e mai atent, așteaptă până decide, are și mult mai multe opțiuni în acest moment, de aceea achiziționează mai lent”, explică Adrian Stănescu.

Reprezentanții Imobiliarium estimează că la târgul de la Universitate vor trece pragul peste 8000 de vizitatori. „Dacă am face un profil al vizitatorului nostru, acesta ar avea în jur de 30-40 de ani, cu un job corporate, căsătorit/ă, interesat/ă de un apartament de 2 sau 3 camere, cu un buget de peste 80.000 euro la dispoziție pentru achiziție”, adaugă Adrian Stănescu, Project Manager Imobiliarium.

 

Cum arată segmentul rezidențial middle-class din Capitală?

Despre sectorul rezidențial de tip middle-class, Project Managerul Imobiliarium spune că este divizia care se află pe un trend ascendent și menține un ritm susținut, fiind stabil și din punct de vedere al raportului preț-calitate. Prețul pentru un apartament pe segmentul rezidențial middle-class în București pornește de la 1400 de euro/mp, în timp ce în topul imobilelor de interes se regăsesc apartamentele cu două camere, cele cu trei camere și ulterior casele. Adrian Stănescu spune că locuitorii Capitalei care optează pentru achiziționarea unui apartament sunt orientați către spații mai mici, dar care să fie poziționate mai aproape de centrul orașului, cu numeroase facilități, în vreme ce persoanele care își caută o casă preferă automat spații locuibile mult mai mari, din imediata vecinătate a Bucureștiului. Totodată, se remarcă o creștere a cererii în zona green-sustenabilă și o intrare pe piață a materialelor organice pentru construcții – bumbac, cânepă, lut etc.

„Știm că sunt cel puțin 3 dezvoltatori la Universitate și în jur de 6 la Băneasa, care au aplicat pentru certificările verzi. E un număr mic comparativ cu totalul, însă acum 2 ani, pe aceeași întrebare, probabil că nu puteam să oferim niciun fel de răspuns”, explică Adrian Stănescu.

 

Postează un comentariu

sau înregistrează-te pentru a adaugă un comentariu.

*

Comentarii

Nu există comentarii