
„Tendința ascendentă a fost resimțită în toate marile centre regionale ale țării, atât pe piața veche, cât și pe cea nouă. Pe parcursul lui mai, Iașiul a reușit să depășească pragul de 1.000 de euro pe metru pătrat ca medie de preț la apartamente, alăturându-se astfel celorlalte șase mari orașe aflate în această situație, printre care se numără și Craiova”, au subliniat reprezentanții Imobiliare.ro.
Din punctul de vedere al așteptărilor vânzătorilor, apartamentele din Capitală s-au apreciat, per ansamblu, cu 1% luna trecută, la 1.328 de euro pe metru pătrat. Creșteri au fost consemnate pe ambele segmente de piață analizate, respectiv vechi și nou. În cel dintâi caz a fost consemnat un plus de 0,7%, la 1.243 de euro pe metru pătrat, iar în cel de-al doilea a avut loc un avans de 1,2%, la 1.389 de euro pe metru pătrat.
În Brașov, Indicele Imobiliare.ro a consemnat, per ansamblu, o creștere de 0,5% a prețurilor apartamentelor, la 1.048 de euro pe metru pătrat util. Locuințele din blocurile vechi s-au apreciat însă mai puțin, cu 0,2% mai exact, la 1.046 de euro pe metru pătrat, în vreme ce unitățile locative nou-construite au consemnat un avans de 0,8%, la 1.054 de euro pe metru pătrat util.
În Cluj-Napoca, locuințele disponibile spre vânzare s-au apreciat luna trecută cu 1,2%, ajungând la 1.523 de euro pe metru pătrat util. Creșterile resimțite pe cele două segmente de piață analizate au fost inegale: apartamentele din blocurile vechi s-au apreciat cu 0,5%, la 1.559 de euro pe metru pătrat, iar cele din cadrul noilor ansambluri rezidențiale cu 2,2%, la 1.492 de euro pe metru pătrat.
În Constanța, apartamentele s-au scumpit, per ansamblu, cu 2,1% în mai, ajungând să coste, în medie, 1.147 de euro pe metru pătrat util. În vreme ce, locuințele din blocurile vechi s-au apreciat cu 2%, la 1.145 de euro pe metru pătrat, cele nou-construite au consemnat un avans apropiat, respectiv 2,2%, la 1.152 de euro pe metru pătrat.
În Iași, Indicele Imobiliare.ro a înregistrat, luna trecută, o creștere de 5% a prețului mediu solicitat de către vânzători, acesta reușind astfel să depășească pragul de 1.000 de euro pe metru pătrat util. Astfel, dacă un apartament din Iași putea fi achiziționat, în medie, cu 967 de euro pe metru pătrat util în aprilie, acum acesta ar costa 1.015 euro pe metru pătrat util. Cel mai mult, respectiv cu 5,8%, s-au scumpit luna trecută apartamentele noi – de la 973 la 1.029 de euro pe metru pătrat. Locuințele vechi, pe de altă parte, s-au apreciat cu 2,8%, de la 957 la 984 de euro pe metru pătrat util.
În Timișoara, așteptările vânzătorilor s-au majorat cu 1,6% luna trecută, la 1.201 euro pe metru pătrat util. Apartamentele din blocurile vechi s-au scumpit mai mult, respectiv cu 1,7%, la 1.206 euro pe metru pătrat util. Cele din ansamblurile noi, pe de altă parte, au consemnat un avans de 1,3%, până la 1.184 de euro pe metru pătrat la finele lui mai.
Lansat în ianuarie 2000, Imobiliare.ro a depășit, de curând, pragul de 1,62 de milioane de vizitatori unici pe lună.