Rezultatele operațiunilor au crescut cu 73% până la 103,3 milioane de euro, mai ales datorită rezultatelor în gestionarea activelor și dezvoltării imobiliare, combinate cu reducerile de costuri.
Profitul net al companiei a crescut puternic la 228,6 milioane de euro, depășindu-l pe cel înregistrat pe semestrul anterior crizei din 2019. FFO 1, care reflectă puterea de câștig a fluxului de numerar operațional al companiei, s-a îmbunătățit cu 7,7%, până la 64,4 milioane de euro și, de asemenea, depășind substanțial FFO 1 dinainte de criză.
„Ne propunem să ne continuăm parcursul de creștere ca una dintre cele mai importante companii imobiliare europene și planificăm achiziții și proiecte de dezvoltare de peste un miliard de euro până în 2024”, a declarat Dietmar Reindl, COO al Immofinanz.
„Suntem foarte bine poziționați pentru această creștere cu o structură solidă a bilanțului, mai mult de un miliard de euro în lichidități, rating de investiții și costuri de finanțare favorabile de 1,9%. Având în vedere situația financiară, câștigurile puternice și gestionarea cu succes a crizei, vom face o recomandare la adunarea generală anuală pentru exercițiul financiar 2020 de a crește dividendele de la 0,55 EUR pe acțiune la 0,75 EUR pe acțiune”, a explicat Stefan Schonauer, director financiar al Immofinanz.
Proprietățile Immofinanz din România au o valoare contabilă de 775,5 milioane de euro și reprezintă 15,2% din portofoliul total companiei. Portofoliul local de proprietăți active, în valoare de 610,6 milioane de euro, este format din opt clădiri de birouri (10,1% din totalul portofoliului activ de clădiri de birouri) și cinci proprietăți de retail (18,8% din totalul proprietăților de retail active).
Veniturile totale obținute din chirii în România au ajuns la 24,1 milioane euro după primele două trimestre ale anului 2021, echivalentul a 16,6% din totalul veniturilor din chirii ale grupului.