Cautare




, Contributor

Forbes.com

IT |
|

IMM-urile, vânate de furnizorii de cloud

Cloud_computing.svg_.png
Cloud computing-ul reprezintă unul dintre cei mai importanți pași făcuți de industria it în ultimii ani. Furnizorii vânează, astăzi, IMM-urile românești, însă mai este cale lungă până ca acestea să crească consumul de software și servicii și să devină, cu adevărat, motorul economiei românești.

Cloud-ul a ajuns să schimbe în mod fundamental modul în care facem afaceri, ne distrăm, comunicăm unii cu alții, consumăm software și servicii asociate. Iar ținta principală din 2013 pentru majoritatea furnizorilor de soluții cloud sunt cele aproximativ 500.000 de IMM-uri care duc în spate peste trei milioane de angajați.

Bogdan Padiu, CEO TeamNet, recunoaște că, în 2010, când a început să dezvolte o platformă cloud cu soluţii dedicate IMM-urilor, piaţa pentru această categorie nu exista. A urmărit tendinţele care se conturau în afară, în special în Statele Unite şi a anticipat cererea care avea să crească în următorii ani şi la noi. A mizat pe faptul că antreprenorii români vor înţelege şi vor dori să profite de beneficiile aceste tehnologii.

„În 2011, specialiştii noştri şi echipa de vânzări s-au confruntat cu scepticismul multor manageri. În acea perioadă, doar 10% din IMM-uri aveau doar cunoştinţe vagi despre această tehnologie şi, în consecinţă, majoritatea erau reticenţi”, spune Padiu. Susține că din datele pe care le-a strâns din diferite studii, la sfârşitul anului trecut, doar 3 din 10 manageri de IMM-uri cunoşteau conceptul de cloud. Mizează însă, pe faptul că, în timp, pe fondul unei cunoaşteri cât mai largi a conceptului, soluţiile companiei pe care o conduce vor deveni din ce în ce mai atractive pentru oamenii de afaceri. Iar, conform unei recente analize IDC, cifrele par că îi dau dreptate. În România, în 2013, investiţiile în cloud vor avea o rată de creştere de cinci ori mai mare decât investiţiile în IT în general.

Merge chiar mai departe și consideră că un argument în plus pentru IMM-uri va fi şi succesul pe care îl au companiile mari care au implementat deja soluţii cloud. “2013 este anul cloud-ului, cu siguranţă. Cea mai mare rată de creştere a investiţiilor în IT la nivel modial se va observa pe acestă tehnologie şi avem toate motivele să credem că în ţara noastră situaţia va fi asemănătoare. Este de altfel prima dată după Revoluţie când România are acelaşi ritm de aliniere la o nouă tehnologie cu statele din Vest”, spune Padiu, destul de încrezător.

Pe plan local, 55% din companiile mari folosesc una sau mai multe soluţii cloud. Pentru acestea există cinci motive principale care facilitează o astfel de decizie: securitate crescută, mobilitate, scalabilitate, scăderea costurilor şi creşterea productivităţii angajaţilor. În aceste condiții, soluțiile cloud ajută companiile să-și optimizeze costurile pentru infrastructură, hosting, mentenanță și licențe software, oferind acces rapid și flexibil la tehnologie de vârf, ceea ce le poate oferi un avantaj competitiv în raport cu concurența. Pe plan internaţional, 80% din companiile din Fortune 500 au declarat că folosesc această tehnologie şi că datorită ei au scăzut costurile, au crescut eficienţa şi că au căpătat diverse avantaje competitive.

Zoli Herczeg, Business Development Manager Applications în cadrul Microsoft România, vine să întărească aceste afirmații, menționând că se observă un interes tot mai mare pentru cloud, atât din partea clienților, cât și din partea firmelor care fac business din IT. „Utilizarea cloud computing este o transformare inevitabilă, dată în principal de flexibilitatea crescută, de ușurința administrării și scăderea costului operării sistemelor IT (tehnologia informației)“, spune el. Eficiența economică a cloud-ului este atât de mare încât această transformare este inevitabilă, iar acest lucru se vede și în România. Zoli Herczeg este de părere că, în următorii ani, folosirea cloud-ului va deveni ceva normal și vom trece de la frenezia actuală la realități simple, în care clienții vor ști foarte clar când este mai bine să închirieze software plus resurse din cloud și când este mai bine să achiziționeze licențe.

În 2012, în aceeaşi perioadă în care TeamNet a lansat pe piața locală brandul Ymens, Comisia Europeană făcea public un amplu studiu despre valoarea şi potenţialul tehnologiei cloud. Se confirmau astfel beneficiile concrete ale acesteia şi se dădea un impuls pentru încurajarea adopţiei de astfel de platforme.

Iar Călin Butunoi, General Manager Ymens își freca mânile de bucurie. Susține acum că, în 2012, cele mai multe achiziţii în platforma Ymens (un serviciu de business în cloud dezvoltat local și accesibil tuturor IMM-urilor din România) au fost îndreptate către Index, soluţie de arhivare electronică, Intranet, portal de comunicare internă şi Comerciant, soluţie de managementul relaţiei cu clienţii (CRM). Estimarea lui este că aceste tendinţe se vor păstra, în linii mari, şi în 2013. „Piaţa este încă într-un proces de maturizare, iar noi ne asumăm rolul de a comunica beneficiile deja dovedite ale tehnologiei cloud către cât mai mulţi manageri de IMM-uri”, spune Butunoi, care vede şi o creştere a cererilor pentru soluţii tip ERP în acest an.

Până acum ERP-ul era disponibil doar companiilor foarte mari care îşi puteau permite să plătească licenţe scumpe, însă, după cum spune reprezentantul Ymens, cloud-ul a democratizat piaţa şi o parte dintre IMM-uri vor profita de oportunitatea de a folosi o astfel de soluţie complexă şi performantă. Faptul că mizează tot mai mult pe cloud arată și planul de dezvoltare a companiei. În 2013, Butunoi are în plan să introducă peste zece noi soluţii în platformă și vrea ca Ymens să fie un „one-stop shop”, care să servească orice tip de business, indiferent de profilul şi specificul acestuia.

Cum nu toate merg mereu ca pe roate, alegerile managerilor şi feedback-ul echipelor de vânzări ai furnizorilor de servicii în cloud au conturat câteva reacţii importante din piaţă. Butunoi s-a lovit în primul rând de o reticenţă a managerilor de companii în a adopta astfel de soluţii. Mulți clienți și-au arătat interesul de a testa mai întâi beneficiile cloud-ului, în timp ce alți „proprietari” de IMM-uri au ales să meargă pe varianta clasică și să mai aștepte trecerea la cloud.

Alături de TeamNet și cei de la Gecad NET, parte a Gecad Group, au lansat un sistem de cloud privat „la cheie” pentru IMM-uri și mizează pe o creștere a afacerilor până la 4 milioane de euro anul acesta. Noul SystemV, realizat alături de reprezentanții Microsoft România, se adresează companiilor care doresc să își modernizeze infrastructura, să reducă riscurile și să obțină performanțe asemănătoare cu cele ale companiilor mari și foarte mari, cu costuri accesibile pentru bugetele lor și într-un interval de timp foarte scurt. „În 2012, cererea pentru soluții cloud a crescut cu 120% față de anul precedent. Am remarcat că există un segment apreciabil de companii care nu sunt pregătite să își mute informațiile în cloud public dar, în același timp, doresc să beneficieze de avantajele tehnologiilor de virtualizare”, a declarat Șerban Prejoianu, CEO al Gecad NET. Puterea cloud-ului i-a făcut pe cei de la Ericsson ConsumerLab să îl introducă în topul celor mai importante tendințe de consum în 2013. Potrivit studiului realizat pe comportamentele consumatorilor și bazat pe interviuri anuale cu peste 100.000 de persoane din peste 40 de țări și 15 metropole, stocarea în cloud va redefini necesitățile dispozitivelor.

Deja, peste 50% din utilizatorii de tablete și peste 40% din utilizatorii de smartphone-uri din Statele Unite ale Americii, Japonia, Australia și Suedia apreciază simplitatea oferită de posibilitatea de a avea aceleași aplicații și date în cloud, disponibile pe mai multe dispozitive. În plus, cloud computing-ul va genera un potențial de cel puțin 14 milioane de noi locuri de muncă în întreaga lume în următorii trei ani, potrivit IDC. Iar odată implementat, va oferi noi locuri de muncă în multe alte domenii din afara IT-ului. Tot ce mai rămâne de făcut este simplu: convingerea unor manageri de avantajul major pe care îl oferă astăzi cloud-ul. Nu doar spațiu de stocare, ci un întreg sistem de infrastructură, astfel încât cei care îl vor adopta rapid vor avea un mare avantaj competitiv.

Postează un comentariu

sau înregistrează-te pentru a adaugă un comentariu.

*

Comentarii

Nu există comentarii