Cu un an înainte ca reducerea TVA să intre în vigoare, afacerile din 2014 ale companiei de lactate Olympus Dairy au fost în creștere cu 27% față de anul 2013, acțiune care a clasat-o în topul celor mai mari cinci jucători de pe piața lactatelor. Motivul acestei creșteri este extinderea portofoliului de produse Olympus, care a introdus pe rafturile din magazine laptele și kefirul ecologic sau iaurtul grecesc.
Un an mai târziu, în 2015, piața bunurilor de consum a crescut în urma scăderii TVA din luna iunie, pentru produsele alimentare și băuturile non-alcoolice. Segmentul lactatelor a rămas „aproximativ la același nivel”, după cum spune Ilias Pliatsikas, directorul general Olympus România, însă compania a avut o creștere de 12% a cifrei de afaceri, comparativ cu anul 2014, și a ajuns astfel, potrivit estimărilor Olympus, la 77 de milioane de euro. „A fost din nou un an bun pentru Olympus”, mai spune Ilias Pliatsikas.
Întrebat de Forbes România care a fost efectul resimțit pe piața lactatelor în urma scăderii TVA, șeful Olympus spune că „reducerea TVA la lapte și produse lactate a diminuat comerțul cu produse lactate nefiscalizate, a crescut calitatea nutritivă și siguranța alimentară pe filiera laptelui pe piața din România”. Prin urmare, atât tendința de consum zilnic de lapte în rândul românilor, cât și vânzările, au crescut semnficativ. Cu toate acestea, piața de larg consum rămâne sensibilă „nu doar din pricina caracterului de produs proaspăt cu termene scurte de valabilitate și nevoite speciale la nivelul lanțului de distribuție, ci și din pricina creșterii evaziunii fiscale”, explică Ilias Pliatsikas.
În ultimii ani, românii și-au schimbat comportamentul în ceea ce privește consumul de lactate. Au devenit mai atenți, și-au schimbat modul de viață și obiceiurile de consum. Piața de profil a devenit astfel efervescentă, iar în urma schimbării de comportament a consumatorului român, companiile de profil fie au dezvoltat produse noi, fie au abordat segmente de piață nișate, cum ar fi cel ecologic.
Olympus se numără printre companiile care au abordat acest tip de produs. În 2013, producătorul de lactate a lansat primul său produs bio, iaurtul, despre care Ilias Pliatsikas spune că „vânzările pe această categorie se află într-o creștere continuă” în urma tendințelor recent apărute în România, acelea de a avea o alimentație sănătoasă și un stil de viață echilibrat. De altfel, segmentul iaurturilor Olympus „continuă să înregistreze cele mai mari creșteri, pe care le preconizăm și în continuare”, după cum mai spune Ilias Pliatsikas. În România, consumul lactatelor este scăzut, spre deosebire de cel din alte țări europene, deoarece „puterea de cumpărare a românilor este încă mică, astfel încât este nevoie de măsuri speciale pentru a stimula o revenire, cel puțin pentru produsele de bază”, explică șeful Olympus. În momentul de față, la nivel local, cele mai bine vândute produse lactate sunt iaurtul și brânza.
STUDIU: CÂȚI LITRI DE LAPTE CONSUMĂ MEMBRII UNEI GOSPODĂRII SĂPTĂMÂNAL
În urmă cu opt ani, Olympus începea să construiască fabrica din județul Brașov (localitatea Halchiu). În acea perioadă a venit în țară și directorul general al companiei. „A fost un pic dificil să mă obișnuiesc cu vremea de aici. Deschiderea românilor cu care am intrat în contact m-a determinat să învăț repede limba română și să mă adaptez imediat”, povestește acesta. Pentru Ilias Pliatsikas, România a devenit o casă, unde are două familii: prima este formată din soția și băiețelul lor de câteva luni, iar a doua, din întreaga echipă Olympus, după cum precizează el. În timpul liber, directorul companiei călătorește prin țară și spune că Ardealul este „un loc aparte în preferințele mele, datorită oamenilor și a modului simplu în care își trăiesc viața.”
Grecii de la Olympus consideră că piața din România are un potențial „foarte mare de creștere”, iar din 1999 și până în acest moment, compania a investit la nivel global peste 70 de milioane de euro. Mai mult de atât, în următorii doi ani intenționează să investească încă 10 milioane de euro. Și totuși, de ce are România potențial de creștere? Ilias Pliatsikas spune că este un mediu atractiv „prin calitatea materiei prime și a forței de muncă, poziționarea geografică”, câteva dintre motivele pentru care Olympus a decis să deschidă Fabrica de la Halchiu, ca parte din strategia de dezvoltare pe această piață. De asemenea, șeful companiei mai spune că pentru a atrage mai multe investiții străine, „în România există nevoia de măsuri de stimulare a creșterii economice și a consumului, precum și de un mediu stabil și un cadru legislativ coerent și constant.”
VEZI CARE AU FOST CELE MAI IMPORTANTE 15 EVENIMENTE DE PE PIAȚA BUNURILOR DE CONSUM
Acum, la cinci ani de la deschiderea unității de producție, aceasta este una dintre cele mai dezvoltate fabrici de produse lactate din Europa și funcționează la o capacitate de 70%, iar reprezentanții Olympus estimează că în următorii ani va atinge potențialul maxim. Deși, la început, fabrica avea doar 90 de angajați, în prezent numără peste 300, „în urma dezvoltării locale și a cerinței pe piața lactatelor”, iar grecii spun că în urma viitoarelor investiții, nu exclud posibilitatea de a mări echipa.
În prezent, 60% din producția totală a a fabricii este destinată exportului în Grecia, Serbia, Albania, Bulgaria, Spania, Germania, Italia, Austria, ultimele trei fiind cele mai importante zone de export pentru companie.
În anul 2016, compania se așteaptă la creșteri în volume și vânzări și va face eforturi pentru consolidarea portofoliului de produse. Mai exact, va introduce noi produse pentru piața locală, atât în gamele existente, cât și în noi categorii de produse.