Din cele anunțate până acum, Bienala Națională de Arhitectură din 2018 înregistrează câteva premiere notabile de organizare. Care sunt acestea?
Primul lucru pe care aș vrea să-l menționez este faptul că Bienala Națională de Arhitectură se desfășoară, ca toate evenimentele de anvergură ale acestui an, sub stindardul Centenarului Marii Uniri. De aceea, tema actualei ediții este „100 de ani de arhitectură în România”. Acesta este motivul pentru care am dorit să-i dăm mai multă consistență, organizând în premieră mai multe secțiuni (11) decât până acum. Secțiunile cuprind evenimente și gale nu numai în București, ci și în alte șase orașe din țară – Brăila, Cluj, Iași, Oradea, Sibiu și Târgu-Mureș, încă o premieră a bienalei. Extinderea în teritoriu ne permite să implicăm în manifestările organizate nu numai profesioniști, ci și categorii mai largi de public interesate de conferințe, gale, proiecții de filme, expoziții în spații publice cu mare audiență (teatre naționale, piețe centrale, etc.) și ne dă ocazia să punem în dialog mai multe generații de arhitecți, de la tineri absolvenți, la nume consacrate. Aș aminti și o altă premieră, numărul mare de proiecte înscrise, un adevărat record de participare, aproximativ 600, dintre care 150 aparțin tinerilor absolvenți ai facultăților de arhitectură.
Bienala este, în același timp, un eveniment înscris în Anul European al Patrimoniului Cultural, Uniunea Arhitecților din România fiind membră Europa Nostra și angajată cu proiecte importante în salvarea patrimoniului nostru arhitectural.
Are această selecție a valorilor din domeniul arhitecturii și un mesaj mai larg, pentru societate?
Fără îndoială. Trăim un moment de confuzie a valorilor și de aceea trebuie să contribuim la afirmarea valorilor și a talentului real. Dorim ca premiile Bienalei să însemne consacrare incontestabilă, excelență. Recunosc, este o reacție la contextul general. Când incultura și amatorismul ne sufocă, trebuie să ridicăm stacheta la nivelul excelenței, trebuie să impunem rigoarea și profesionalismul.
Bienala Națională de Arhitectură are anul acesta, în premieră, o structură mai complexă, un număr mai mare de secțiuni și o extindere teritorială în 7 orașe din țară. De ce acest efort?
Mai întâi voi aminti Capitala, „sediul central”, unde se desfășoară gale și evenimente în locuri cu o semnificație deosebită: spații recent restructurate de dl.Acad. Arh. Romeo Belea la Teatrul Național sau spații cu încărcătură istorică, așa cum sunt sălile de la Camera de Comerț și Industrie a Bucureștiului, o bijuterie arhitecturală, în curs de recuperare. Și pentru că arhitectură de calitate se realizează în multe orașe ale țării, am decis să mergem și acolo unde am fost invitați și unde orașele excelează în materie de arhitectură.
Ați subliniat faptul că ediția din acest an a bienalei are un număr dublu de secțiuni. De ce?
Avem 11 secțiuni, față de cele 5-6 tradiționale. Am încercat astfel să cuprindem atât domeniile „clasice” (arhitectura rezidențială și cea a construcțiilor publice, arhitectura de interior, restaurarea și proiectele de urbanism, publicațiile de arhitectură) și domenii care ar trebui să mobilizeze eforturile investitorilor, să canalizeze preocupările administrațiilor centrale și locale. Construcțiile din aceste domenii nu sunt numeroase, dar deschid direcții de importanță națională. Așa că secțiunea „Arhitectura verde, sustenabilă, și energii alternative”, vine acum să afirme un domeniu de cercetare și de experimentare pentru viitor și să exprime nevoia unor programe naționale de stimulare a acestor construcții. În alte țări europene, ele fac parte din strategiile naționale de dezvoltare, lucru care ar trebui să se întâmple și la noi.
Sunt în cadrul bienalei și proiecte de recuperarea a construcțiilor cu valoare arhitecturală și culturală…
Ați deschis discuția despre un domeniu sensibil. Da, evident că avem astfel de proiecte. În măsura în care reușim să convingem proprietarii să păstreze aceste clădiri și să le dea o funcțiune contemporană, o utilitate concretă, reușim ca orașul să povestească mai mult despre istoria locului, să fim mai bogați din punct de vedere cultural. Valoarea culturală generează apoi valoare imobiliară.
Lucrurile se mișcă, dar la o scară prea mică deocamdată. Ne grăbim să ne aliniem, să imităm, să ne pierdem identitatea. Iar aceste vestigii odată dispărute, nu sunt regenerabile! Împreună cu casele, dispare și o parte a vieții noastre, a istoriei și personalității noastre urbane. Iată de ce vrem să popularizăm „excepțiile” ca să capete amploare, câtă vreme nu este prea târziu.
Bienala promovează și manifestări care ar putea antrena și alte categorii de public decât profesioniștii din domeniul arhitecturii?
Da. Amintesc aici, deși nu este singura, secțiunea „Evenimentul de arhitectură”, în cadrul căreia sunt organizate festivaluri în jurul unor monumente, pentru colectarea fondurilor pentru restaurare. Lista continuă cu școli de vară pentru copii și amatori, școli de meserii tradiționale, evenimente de stradă care, direct sau indirect, atrag atenția asupra unor fenomene urbane. Desigur vom avea și pavilioane de expoziție, care sintetizează contribuția culturală românească la manifestări internaționale.
Arhitectura rurală este amenințată de tot felul de influențe care o alterează. Ce mesaj are ediția aceasta a bienalei în acest domeniu?
Secțiunea „Rural” cred că răspunde singură la această întrebare: ea dorește să evidențieze experiențele de revitalizare a unor zone rurale. Satele noastre sunt abandonate, își pierd identitatea. Se pierd tehnicile tradiționale, meșteșugurile, tradițiile. Cred că arhitecții pot vedea diferențele și pot stimula revitalizarea satelor românești. Pentru a da un exemplu, UAR a restaurat cu fonduri europene „Casa cu blazoane” de la Chiojdu, jud. Buzău, și a transformat-o în Centru de Cultură Arhitecturală. Păstrarea valorilor rurale este o luptă contra cronometru și dorim s-o sprijinim cu mijloacele noastre.
Despre premii ce ne puteți spune?
Sunt numeroase și este imposibil să vorbesc despre toate. Mă opresc însă la trofeul Opera Omnia, care încununează contribuția de o viață în domeniul arhitecturii. Până acum, se acorda unui arhitect trecut de 75 de ani, dar am renunțat la această prevedere. De ce nu am omagia și un arhitect aflat la apogeul carierei, care are încă multe de spus?
Avem nevoie de modele, avem nevoie de repere, avem nevoie de personalități. De aceea, în acest an, Premiul Opera Omnia este acordat arhitectului Dorin Ștefan.
Cum au răspuns arhitecții schimbărilor din structura bienalei?
Participarea a fost un succes. Atunci când ajungi de la circa 200 de proiecte la 600 înscrise în concurs, ai ajuns acolo unde ți-ai propus. Participarea numeroasă indică o anume presiune și așteptare a pieței, un interes crescut al investitorilor, o dinamică a domeniului.
Aș remarca totuși faptul că în domeniul restaurărilor participarea nu se ridică la nivelul așteptărilor, ceea ce ne spune că salvarea patrimoniului nu a trecut printr-un moment propice. Sperăm totuși să lansăm un semnal de alarmă, să facem presiuni pentru relansarea Planului Național de Restaurare.
Care este secțiunea care a stârnit cel mai mare interes, concretizat în numărul mare de înscrieri?
Cele mai multe proiecte au fost înscrise la secțiunea „Diplome. Arhitecți în devenire”. Peste 150. Partea bună este ca am introdus secțiunea și am intuit așteptarea tinerilor arhitecți de a se exprima, de a-și explica ideile și de a se afirma.
Ce credeți că așteaptă tinerii arhitecți înscriși în competiție de la această Bienală?
Cred că așteaptă judecata dreaptă, care să convingă și să ofere modele și exemple de excelență, vizibilitate și atenție. Cred ca tinerii sunt plictisiți să li se tot spună că mai au mult de învățat de la cei cu experiență.
În privința așteptărilor, facem demersuri să oferim primilor clasați recompense care să-i încurajeze și să-i motiveze: licențe de calculatoare, vizite de documentare în străinătate, vizibilitate.
Ce credeți că va trebui să urmărească și să concretizeze arhitectura românească în anii viitori?
Cadrul construit nu este numai opera arhitecților. Clientul, cu sau fără pregătire de specialitate, autoritatea locală, cu viziune sau fără, cu competență sau fără, cu discernământ sau fără, constructorul cu meseriași buni sau zilieri, sunt, cu toții, parte a proiectului. Arhitectura este un tot care vorbește despre întregul context social.
În încheiere, aș vrea să fac o precizare. De ce această expansiune a Bienalei Naționale? Pentru că am sentimentul că ne bucurăm de încredere și n-aș vrea să dezamăgim. Vreau să dăm un exemplu de verticalitate și de obiectivitate, să găsim exemplele de urmat, să descoperim talentele autentice, să dăm cuvântul celor care au de spus lucruri interesante și să descoperim oameni pe care să-i punem în lumină.
