Cautare




, Contributor

Bani și Investiţii |
|

Idea::Bank s-a lansat pe piață românească după investiții de peste jumătate de mil. euro și vrea să ajungă în top 10

Idea::Bank, deținută de polonezii de la Getin Holding, s-a lansat pe piața din România după investiții în rebrandig și extindere de peste jumătate de milion de euro și vrea să ajungă în „top zece banci"din piață, în următorii 3 ani.

Getin Holding a intrat pe piața din România la sfârșitul anului 2013 prin preluarea Romanian International Bank, transformată, acum, în Idea::Bank. În urma procesului de relanasare și extindere, banca și-a crescut echipa cu peste 100 de angajați, ajungând la o echipa de 296 de angajați. Iar, în prezent, Idea::Bank are 35 de sucursale, 5 dinre acestea recent lansate sub forma unui nou concept, „fresh”.

„Atitudinea fresh este susținută și de experienta pe care Idea::Bank o propune clienților în sucursalele nou deschise: un spațiu de joacă pentru copii și, cât de curând, acces la intranet prin tablete puse la dispoziâia clienților și un canal video propriu – Idea::TV realizat în parteneriat cu un furnizor local”, au mai anunțat oficialii băncii.

Valoarea activelor băncii este de 1 miliard de lei și a atras prin depozite, din luna mai 2014, până în luna februarie a acestui an , circa 100 milioane euro.

„Nu suntem o bancă foarte mare, drept urmare nu ne dorim să ne axăm pe marile companii și corporații, ci ne vom focusa pe clienții din zona IMM-urilor și în special pe zona de ratail”, a declarat Stephen Orlesky, CEO Idea::Bank Romania.

Totodată reprezentanții bancii au anuțat că își propun să se extindă în continuare și mizează pe o creștere organică. „Am făcut de-a lungul timpului imoportante achiziții atât în România cât și la nivel mondial, dar nu putem construi o strategie bazată numai pe achiziţii, trebuie să avem o creștere organică. Și sperăm ca astfel să putem lua din cota de piață a celorlalți competitori”, Piotr Kaczmarek, CEO Getin Holding.

El a mai adăugat că, pe viitor, nu exclude realizarea unor noi achiziții, în prezent se poartă discuții în acest sens, dar a declarat că preferă să nu dea încă mai multe detalii.

Getin Holding este unul dintre cele mai dinamice grupuri financiare din Polonia, listat la Bursa din Varşovia, deține activități în Polonia, România, Rusia, Belarus şi Ucraina, aproape 8.000 de angajați, și un total de 471,4 milioane euro în active.

Postează un comentariu

sau înregistrează-te pentru a adaugă un comentariu.

*

Comentarii

Nu există comentarii