FacebookTwitterLinkedIn

Epava Antikythera reprezintă cea mai importantă comoară descoperită vreodată pe nisipul apelor, iar această descoperire se datorează şi sprijinului mărcii Hublot. Un cargo încărcat cu obiecte de lux printre care statui din bronz şi marmură, cum ar fi statuia “Filosoful”, bijuterii, obiecte preţioase din sticlă, ceramică, vase, amfore, mobilă, monede şi bineînţeles, faimosul mecanism Antikythera, instrumentul astronomic ce a revoluţionat istoria ştiinţei şi a tehnologiei.

GALERIE FOTO: EXPOZIȚIA „EPAVA ANTIKYTHERA – COMOARA SCUFUNDATĂ”

Expoziţia reface traseul unui cargo ce s-a scufundat acum 2000 de ani din cauza unei furtuni, foarte aproape de insula Creta. Încărcat cu mărfuri, vasul călătorea din Grecia cu destinaţia Roma, Italia, unde urma să vândă obiectele de lux pe care le transporta. Printre obiectele găsite, a fost şi o maşinărie misterioasă din bronz, care a dat peste cap tot ce se ştia până la momentul acela despre istoria ştiinţei. Cunoscut sub numele de “Antikythera”, mecanismul descoperit este de fapt un computer analog, strămoşul mecanismului orologer şi cea mai importantă descoperire din istoria arheologiei. Funcţiile sale exacte îi pun pe gânduri şi astăzi pe cercetători. Tot ce se ştie până acum cu siguranţă este că mecanismul funcţiona ca un calendar ce putea stabili mişcările corpurilor astrale, iar pe baza lui oamenii îşi ţineau propriul calendar.

Motivul pentru care nava călătorea din Grecia spre Roma este de asemenea explicat în cadrul expoziţiei de la Basel. În primul secol Î.C., Roma devenise o forţă. Romanii importau din Grecia bunuri de lux şi tehnologie pentru a-şi decora vilele, ceea ce le permitea grecilor sa îşi menţină supremaţia.

Hublot şi aventura Antikythera

Hublot este implicat în proiectul Antikythera din 2011, în primul rând prin susţinerea unei expoziţii la Muzeul de Arte şi Meserii din Paris, iar apoi prin parteneriatul cu Muzeul de Arheologie din Atena unde, datorită implicării Hublot s-a reuşit crearea unei camere speciale în care a fost amenajată o cutie transparentă şi rezistentă la un cutremur masiv în care a fost expus mecanismul. Cutia a fost creată în Elveţia, la comanda Hublot. În aceeaşi cameră este expus şi ceasul pe care Hublot l-a creat special pentru a celebra această descoperire, şi anume modelul “Tribute to the Antikythera”. Reconstituit în miniatură, acest mecanism adaugă o nouă dimensiune temporală descoperirii Antikythera.

Expoziţia s-a prelungit de nenumărate ori şi a înregistrat un număr record de vizitatori. La inaugurarea expoziţiei a fost de faţă şi Ministrul grec al Culturii, care s-a bucurat să descopere alături de vizitatori această comoară inestimabilă a naţiunii sale.

Proiectul Antikythera oferă o imagine de ansablu şi asupra istoriei arheologiei subacvatice. Descoperită în 1900 de căutătorii de bureţi, nava şi conţinutul său au fost investigate de nenumărate ori. Şi exploratorul Jacques-Yves Cousteau a făcut scufundări la această epavă, iar cercetările sale au reprezentat un punct de cotitură în arheologia subacvatică. Totuşi, între 2014 şi 2015, o echipă internaţională susţinută de Hublot a revenit în sit cu tehnologie de ultimă oră.  Cu această ocazie au fost descoperite şi mai multe încărcături pe care le transporta vasul, iar echipa speră să găsească curând şi alte piese ale mecanismului Antikythera, care probabil sunt îngropate în nisip.

Expoziţia a fost organizată iniţial la Muzeul de Arheologie din Atena, în colaborare cu echipa de cercetare şi dezvoltare Hublot. Succesul ei a fost atât de mare încât a fost prelungită de nenumărate ori, ceea ce a crescut şi numărul de vizitatori ai muzeului. Proiectul Antikythera, care este condus de Departamentul de Cercetare şi Dezvoltare Hublot, este o experienţă unică în lumea orologeriei contemporane. Pentru prima dată în istoria Haute Horlogerie, o echipă de ingineri şi ceasornicari îşi îndreaptă atenţia şi cunoştinţele pentru a descoperi şi a se inspira dintr-un mecanism creat acum mii de ani.

Mathias Buttet, Directorul Departamentului de Cercetare şi Dezvoltare Hublot şi creatorul unui mecanism care îl reinterpretează pe cel descoperit pe Antikythera sub forma unui ceas de mână, a numit descoperirea “o inovaţie veche de 2000 de ani”.

Jean-Claude Biver, Chairman of Hublot şi Preşedinte al Diviziei de Ceasuri din cadrul LVMH, un adevărat vizionar care a făcut ca toată această aventură să fie posibilă, mărturiseşte că mecanismul îl inspiră: “Mecanismul Antikythera reaminteşte întregii industrii orologere să rămână umilă şi să îşi onoreze strămoşii, care dispuneau de acelaşi nivel de cunoştinţe pe care îl avem şi noi astăzi. Putem chiar spune că aceştia erau cu mult înaintea noastră, dat fiind că au reuşit crearea unor obiecte extrem de valoroase, fără ajutorul tehnologiei de care dispunem noi astăzi.”