Cautare




, Forbes Staff

Bani și Investiţii |
|

Huawei a vândut zece milioane de telefoane P20 și P20 Pro, în numai cinci luni de la lansare

Compania Huawei a vândut zece milioane de terminale HUAWEI P20 și P20 Pro la nivel global, în numai cinci luni de la momentul lansării, pe fondul integrării tehnologiilor inovatoare în produsele sale.
huawei

Reprezentanții Huawei susțin că atingerea acestui parg confirmă încrederea consumatorilor în brandul Huawei, dar și în tehnologiile inovatoare integrate de companie în produsele sale.

„Suntem extrem de încântați că tehnologia inovatoare pusă la dispoziție de Huawei consumatorilor, prin intermediul celor mai recente flagship-uri pe care le-am lansat, a fost adoptată extrem de rapid de iubitorii de tehnologie de pe întreg globul. Pragul de 10 milioane de terminale vândute setează un nou standard pentru noi și ne conferă încredere că misiunea Huawei – de a face cele mai moderne tehnologii cât mai accesibile pentru publicul larg – trebuie să continue în același spirit inovator ca până acum”, a declarat Kevin Ho, Președinte al diviziei de telefoane din cadrul Huawei Consumer Business Group.

Huawei P20 și P20 Pro au fost primele telefoane mobile care au primit un scor format din trei cifre din partea DxOMark, standardul industriei în ce privește măsurătorile și evaluările calității imaginii camerei foto și a obiectivelor. În prezent, Huawei P20 Pro se află pe primul loc în calasamentul DxOMark Mobile, cu un scor de 109 puncte. Integrând sistemul de camere foto Leica, inteligența artificială și capacitatea de a reda imagini extraordinare în condiții de iluminare redusă, smarphone-urile seriei HUAWEI P20 fac fotografia profesională accesibilă oricui. În plus, de la lansarea versiunilor Twilight și Pink Gold ale HUAWEI P20, Huawei a creat o nouă tendință în designul telefoanelor mobile și a inspirat mulți alți producători să-și lanseze produsele într-o varietate mai mare de culori.

Totodată, la începutul lunii august, , Asociația Europeană pentru Imagine și Sunet a desemnat HUAWEI P20 Pro „Cel mai bun smartphone în 2018-2019”, catalogând terminalul drept „cel mai avansat smartphone de până acum și un deschizător de drumuri în domeniul fotografiei realizate cu ajutorul telefonului mobil”.

Postează un comentariu

sau înregistrează-te pentru a adaugă un comentariu.

*

Comentarii

Nu există comentarii