Cautare




, Staff

https://www.facebook.com/forbesromania https://twitter.com/ForbesRo

Travel |
|

Hotelierii de pe litoral solicită guvernului mai multe măsuri, printre care exceptarea de la plata taxelor pe salarii până la 30 iunie și subvenţii pentru plata salariilor

Organizaţia Patronală Mamaia-Constanţa solicită Guvernului mai multe măsuri, având în vedere că pandemia de coronavirus afectează vânzările de vacanţe pe litoralul românesc, printre care exceptarea de la plata taxelor şi impozitelor pe salarii între 1 martie şi 30 iunie, amânarea plăţii impozitelor şi taxelor locale pe o perioadă de şase luni, oferirea voucherelor de vacanţă şi acordarea de subvenţii pentru plata salariilor, informează News.ro.
litoral.jpg
Organizaţia Patronală Mamaia a transmis, joi, printr-un comunicat de presă, faptul că pandemia de coronavirus afectează puternic vânzările de vacanţe pe litoralul românesc, iar operatorii de la malul Mării Negre, dar şi agenţiile de turism care vând litoralul se confruntă cu un blocaj economic. Din acest motiv, solicită Guvernului mai multe măsuri pentru a limita pierderile şi pentru a putea funcţiona în parametri normali în această vară.
„Printre aceste măsuri de salvare solicitate se numără exceptarea de la plată a taxelor şi a impozitului pe salarii în perioada 1 martie – 30 iunie 2020, amânarea plăţii impozitelor si taxelor locale a operatorilor din turism si servicii aferente primului semestru din 2020, pentru o perioadă de 6 luni, fără penalizări şi dobânzi, prelungirea termenelor de plată privind impozitele şi contribuţiile sociale de la 1 iulie la 31 decembrie, oferirea imediată a voucherelor de vacanţă şi acordarea de subvenţii pentru plata salariilor”, se arată în comunicatul Organizaţiei Patronale Mamaia-Constanţa.

Postează un comentariu

sau înregistrează-te pentru a adaugă un comentariu.

*

Comentarii

Nu există comentarii