FacebookTwitterLinkedIn

Potrivit reprezentanților HoReCa, care au participat la discuții cu Guvernul și premierul Ludovic Orban, spațiile închise ale restaurantelor se vor redeschide de la 1 septembrie, doar cu respectarea anumitor condiții, informează Digi24.

Dintre măsurile obligatorii, autoritățile au menționat distanțarea fizică, lasarea câtorva mese libere și purtarea măștii de protecție.

Dragoș Petrescu, preşedintele patronatului HORA, a declarat: “Vor fi restricții care vor proveni din distanțarea socială, respectiv noi am propus să folosim o masă, o masă să fie interzis de la a fi folosită, ceea ce va decurge o utilizare a restaurantelor la interior de maximum 50%, pentru această fază a relaxării. În funcție de condițiile epidemiologice din următoarele săptămâni, luni, vom adresa alte măsuri în ceea ce privește regulamentul”.

Chiar dacă la masă nu vor sta cu mască, clienților li se va impune să poarte măști de protecție la intrare în restaurant și atunci când se deplasează de la masă spre toalete și terasă.

Președintele HORA a precizat că reprezentanții industriei ospitalității au solicitat să fie 6 persoane la o masă, dar că s-a vehiculat și numărul de 4 persoane.