Horaţiu Ţepeş, Owner Bilka Steel
Evoluția companiei într-un cuvânt
Efervescență cred că este cel mai potrivit cuvânt pentru a descrie anul 2020, atât pentru Bilka cât și pentru evoluția la nivel mondial.
Anul 2020 a fost unul dificil, desfăşurându-se sub auspiciile adaptării la noul context. Pandemia a fost de departe cea mai mare provocare anul acesta pentru toate business-urile. Gestionarea investițiilor, adaptarea la noile condiții și mai ales incertitudinea au reprezentant o mare provocare, au devenit parte din activitatea de zi cu zi.
Cu toate acestea obiectivele noastre stabilite la începutul anului nu numai că au fost atinse, dar au fost și depășite. În primele 9 luni ale anului am înregistrat afaceri de 595 milioane lei (122 milioane de euro), plus 20% față de aceeași perioadă a anului trecut.
Deşi în perioada martie-aprilie vânzările au înregistrat scăderi cauzate de starea de urgenţă, începând cu luna mai businessul s-a redresat, am revenit la condiţiile normale de productie si livrare şi am depășit prognozele inițiale pentru primele nouă luni.
Pentru finalul anului estimăm menținerea ritmului de creștere din primele 9 luni, o evoluție a afacerilor la peste 167 milioane euro, cu aproximativ 20% mai mult față de nivelul raportat anul trecut. Am traversat această perioadă, în contextul pandemiei, mult mai bine decât se estima la început.
Impactul a fost unul mare, având în vedere că au existat proiecte care au fost trecute în aşteptare, clienții și companiile au acționat cu prudenţă în ceea ce priveşte iniţierea de noi investiţii, dar un lucru benefic pentru domeniu a fost faptul că nu s-au oprit șantierele. Dacă în crizele anterioare domeniul construcțiilor era printre primele cele mai afectate, acum a fost altfel.
Cele mai importante lecții
2020 a fost un an cu lecții pentru fiecare companie, individ sau țară. Un an care a pus la încercare capacitatea noastră de adaptare și schimbare. La Bilka, am considerat întotdeauna că adaptabilitatea este una dintre cele mai importante calități pe care o companie și angajații ei o poate dezvolta. În plus, în cadrul companiei ne-am format ca indiferent de dificultatea situațiilor cu care ne confruntăm, fie că sunt de natură economică, politică, socială sau de business, nu trebuie să ne raportăm doar la supraviețuirea în prezent, ci la prosperitatea din viitor.
Sunt două cele mai importante lecții pe care le-m învățat și în perioada crizei din 2009, și pe care pandemia le-a reconfirmat.
Prestația autorităților
Pandemia a pus guvernul României, ca de altfel mai toate guvernele lumii, în dificultate. A fost o situație cu care nimeni nu s-a mai întâlnit și trendul a fost ca recomandările OMS și cele ale Uniunii Europene să fie transpuse la nivel de țară, ceea ce s-a și întâmplat. Au fost și erori de comunicare, de gestiune, totuși, cel mai important mi se pare la acest moment, nu ce nu au făcut autoritățile ci ce vor face de acum pentru a asigura stabilitate economică. Statul trebuie să investească, să aibă programe clare pe termen lung, să atragă fonduri din toate sursele.
Strategia de business pentru 2021
Ascensiunea companiei a venit pe fondul investițiilor permanente ale companiei, al dezvoltării brandului, şi în ultimii ani și din creșterea exporturilor. Sunt elementele care stau la baza strategiei noastre de business și indicatorii de performanță pe care îi contorizăm permanent.
Și pentru 2021 avem aceeași strategie. Pentru modelul nostru de business și strategia de dezvoltare pe care o avem pe termen lung, este important să avem creșteri semnificative pe toate liniile de business: divizia de rezidențial, divizia industrial, vânzările naționale sau exporturile, așa cum s-a întamplat și anul acesta.
Planul de investiții pentru anul viitor vizează finalizarea primei etape din dezvoltarea diviziei de produse pentru construcții industriale, în urma căruia vom inaugura fabrica de panouri termoizolante şi alte profile cu utilizare în construcţiile industriale. Urmând să demarăm și alte etape de investiții pentru continuarea dezvoltării gamei de produse.
Pe lângă investiţiile în producţie, un punct important pentru 2021 rămân investițiile în dezvoltarea proceselor de digitalizare şi tehnologizare la nivelul companiei, pentru a eficientiza modul de lucru.
Provocări în 2021
Pandemia va continua și în 2021 să fie una dintre cele mai mari provocări la nivel mondial și implicit telemunca. Avem totuși încrederea că vom reuși să gestionăm situația și că din 2022 vor începe să se diminueze efectele pandemiei.