FacebookTwitterLinkedIn

Cele două grupuri dețin operațiuni în România.

Tranzacția se va face sub forma unui schimb public de acțiuni între acționari – o acțiune Holtcim pentru o a cțiune Lafarge, scrie Reuters. Noua companie se va numi LafargeHolcim, iar procesul de fuzine se va încheia la mijlocul anului urmator.

Actualul director al al Lafarge, Bruno Lafont, va conduce compania rezultată în urma fuziunii, iar Wolfgang Reitzle, cel care urma să preia conducerea Holcim, în acest an, va prelua postul de preşedinte al board-ului noii companii.

Prin acest proces de fuzine cele două companii se așteaptă la o reducere a costurilor de peste 1,4 miliarde de lei pe an.

Profitul operațional (EBITDA) al celor doi producători, pentru 2013, a fost de 6,5 miliarde de dolari.

Holcim are în prezent 71.000 de angajaţi în 70 de ţări, iar Lafarge 65.000 de angajaţi în 64 de ţări. În România Holcim deţine două fabrici de ciment, în Câmpulung şi Aleşd, o staţie de măcinare şi un terminal de ciment la Turda, 13 staţii ecologice de betoane, trei staţii de agregate, două staţii de lianţi speciali, un terminal de ciment în Bucureşti și are aproximativ 950 de angajaţi.  Lafarge deține în România două fabrici de ciment la Hoghiz (Braşov) şi Medgidia, precum şi o staţie de măcinare la Târgu-Jiu și un număr de 460 de angajați.