Cautare




, Contributor

Directorul Reprezentanţei de Promovare și Informare Turistică a României pentru Marea Britanie și Orientul Mijlociu, cu sediul la Londra.

Lifestyle |
|

Hit de festival: economia circulară

Vara aceasta a început undeva la sfârșit de aprilie și, cu excepţia unor zile ploioase și cu temperaturi primăvăratice, pare să confirme scenariile referitoare la încălzirea globală. Europa trăiește o vară caldă-caldă, cum nu au mai văzut Londra, Parisul sau Berlinul de ani de zile. Vreme de stat la terase și de mers la festivaluri de muzică în aer liber.
Razvan Marc_contibutors

Din iulie și până în august, Europa trăiește afară și respiră muzică din Novi Sad până la Barcelona, Leuven, Cluj, Viena, Budapesta sau Cluj-Napoca și Constanţa. E sezonul festivalurilor, dar după ce ultimele acorduri ale unui DJ-set se sting, la ivirea zorilor, peisajul rămas în urmă zgârie retina. Și asta pentru că, pe lângă povești de-o vară, senzaţii tari și dansuri cu mâinile spre cer, festivalurile produc și multe-multe gunoaie. Deșeuri sună poate mai frumos, dar tot despre același lucru vorbim în esenţă.

Partea bună e că lucrurile par să se schimbe ușor-ușor. De câţiva ani încoace, numeroase festivaluri în aer liber au început să plaseze tomberoane pentru colectare selectivă a deșeurilor, să încurajeze producătorii de băuturi să folosească recipiente reciclabile, să încurajeze publicul să folosească propriile recipiente reutilizabile și să elimine, treptat, plasticul de unică folosinţă. Cel mai mare festival din Europa, Glastonbury, va interzice total plasticul de unică folosinţă începând cu ediţia din 2019, iar celebrul grup de restaurante și cluburi Hakkasan împreună cu cel mai de succes producător de muzică electronică din lume, Calvin Harris, și-au luat angajamentul să elimine din locaţiile lor toate paiele din plastic.

Uniunea Europeană, pe de altă parte, vine în întâmpinarea tuturor acestor iniţiative prin promulgarea unui pachet de legi care reglementează problema deșeurilor, a separării și reciclării lor ca parte a economiei circulare. Economia circulară este conceptul pe care Europa îl propune odată cu această legislaţie: o nouă piaţă de valorificare a fiecărui material reutilizabil și reciclabil. Asta înseamnă că antreprenorii așteaptă ca autorităţile și publicul să le faciliteze accesul la deșeurile, azi abandonate, pe care să le recicleze, creând noi locuri de muncă și noi materii prime pentru industrie.

Cel mai cunoscut exemplu este cel al plasticului reciclabil: acesta poate fi refolosit la infinit fără a se cheltui bani, forţă de muncă și materii prime pentru a-l produce din nou. Economia circulară este un nou concept economic ce propune folosirea deșeurilor într-o ierarhie foarte clară: începând cu reutilizarea ambalajelor, apoi reciclarea, valorificarea termică și abia în ultima instanţă depozitarea într-o groapă de gunoi. Aceasta este șansa noii generaţii, a publicului festivalier, așadar, de a nu repeta greșelile trecutului când lumea se grăbea să ardă deșeurile pentru energie cu efecte dramatice asupra calităţii aerului și a schimbărilor climatice.

Înăsprirea legislaţiei UE referitoare la deșeuri creează un moment de oportunitate pentru a pune presiune și a implica atât companiile private, cât și cetăţeanul în procesul de construcţie al economiei circulare. La nivel mondial, companiile au acceptat deja această provocare iniţiind scheme din ce în ce mai largi de responsabilizare extinsă a producătorului. Totodată, marile concerne, cum ar fi grupul britanic de media Sky, se întrec în angajamente voluntare pe termen scurt și mediu. Cei de la Sky au lansat și un hashtag, #passonplastic, care definește toată campania companiei de a renunţa la plasticul de unică folosinţă. Ei au mers și mai departe și au realizat o balenă în totalitate din sticle de plastic pentru a atrage atenţia tuturor că aceea este cantitatea de plastic care intră în apele și oceanele lumii în fiecare secundă, respectiv 250 de kilograme. Aceasta este și greutatea balenei din
pet-uri, pe care au numit-o Plasticus, și pe care o expun peste tot prin Europa la diverse evenimente de conștientizare a publicului.

Și în vara aceasta călduroasă trecem de la mari companii la mari festivaluri de muzică în aer liber care se pare că au înţeles importanţa și oportunitatea economiei circulare, o practică și vor să-și implice și publicul în proces.

Cel mai recent exemplu în acest sens vine de la cea mai mare poveste de succes autohtonă în domeniul festivalurilor: Untold.

La sfârșitul lunii iunie, membrii fondatori ai festivalului au anunţat, într-o conferinţă de presă la sediul Parlamentului European din Bruxelles, intenţia lor de a deveni în câţiva ani un festival verde în proporţie de 100%. Primii pași vor fi făcuţi chiar de anul acesta, când în incinta festivalului vor fi instalate automate de colectare selectivă a plasticului, altele de colectare și reciclare instant a dozelor de aluminiu, scheme de atragere a publicului să colecteze selectiv prin oferirea unor premii în bani sau obiecte promoţionale și, nu în ultimul rând, vor transporta toţi artiștii din festival cu mașini electrice. Însă cel mai important anunţ făcut de fondatorii festivalului este cel legat de începerea unei campanii de conștientizare a tinerilor asupra importanţei colectării selective și a principiilor economiei circulare. Reprezentanţi ai Untold și ai Comisiei de Mediu din Parlamentul European vor susţine conferinţe pe această temă în mari universităţi din Europa începând cu luna octombrie a acestui an. Studenţii vor fi invitaţi să își prezinte și ei ideile de reciclare și de reducere a impactului asupra mediului al unui festival de muzică. Cele mai bune vor fi premiate cu stagii la Comisia de Mediu din Parlamentul European și abonamente la ediţia de anul viitor a festivalului, iar conceptul câștigător va fi implementat la Untold 2019. E o iniţiativă ce pornește din România și se răspândește în toată Europa și pentru care trebuie să fim mândri.

Așa că data viitoare când mergeţi la un festival (sau ieșiţi la un picnic) gândiţi-vă și la ce lăsaţi în urmă și bucuraţi-vă că există soluţii care vă sunt la îndemână pentru a proteja mediul înconjurător, a-l vindeca de cât a suferit până acum și a-l lăsa mai bun generaţiilor următoare. Trebuie doar puţină atenţie și un strop de drag pentru noi și cei din jurul nostru.

Altfel: să fie vară, să curgă berea rece (în halbe din plastic reciclabil) și să sune muzica!

 

Postează un comentariu

sau înregistrează-te pentru a adaugă un comentariu.

*

Comentarii

Nu există comentarii