Din Noua Zeelandă, până în Spania, din Ucraina până în Abu Dhabi sau din Sankt Petersburg până în Canada, fiecare din cele 3 serii difuzate de HISTORY România vor oferi telespectatorilor aventuri care fac înconjurul lumii, test drive-uri memorabile pentru toți pasionații de „motoare”, toate completate de umorul englezesc al legendarilor Jeremy Clarkson, Richard Hammond și James May.
Sezonul 20 va oferi o mulțime de aventuri, printre care și o cursă între o mașină și un iaht pe coasta Noii Zeelande, o călătorie în Scoția care își propune să găsească cel mai rapid taxi din lume și un experiment prin care cei 3 vor încerca să construiască o mașină care se poate transforma într-un hovercraft.
În sezonul 21, Jeremy, Richard și James retrăiesc zilele de glorie ale anilor ‘80 în trei hatchback-uri clasice și conduc în premieră, de-a lungul unei țări care a fost închisă pentru vestici în ultimii 40 de ani: Birmania (actualmente Myanmar), oferind o călătorie unică telespectatorilor. Iar în sezonul 22, Jeremy Clarkson, Richard Hammond și James May pot fi urmăriți într-o călătorie de peste 2500 de km prin Patagonia până în cel mai sudic oraș din lume, dar și într-o întrecere în Sankt Petersburg, încercând să construiască ambulanțe mai bune.
Cele 3 serii continuă să prezinte mașini inovatoare, hybrid, unicat sau care au format istoria industriei automobilelor, precum: Alfa 8c Disco Volante, Porche 918, RenaultSport Clio 200, Peugeot 208 GTI, Ford Fiesta ST, BMW M6 Gran Coupé, Bentley Continental GT v8 sau Nissan GT-R. De asemenea, fiecare serie găzduiește și invitați celebri în test-drive-uri devenite emblematice în televiziune, precum: Ed Sheeran, Steven Tyler, Tom Hiddleston, Benedict Cumberbatch sau Hugh Jackman.