FacebookTwitterLinkedIn

În prezent, parcul Helios Phoenix are o suprafață de 18.000 de metri pătrați, în care își desfășoară activitatea doi chiriași: Terwa, producător de componente metalice pentru domeniul construcțiilor, și Rolem, producător de ornamente de lemn pentru interiorul maşinilor de lux ale brandurilor Mercedes, BMW, Audi, Volkswagen sau Porsche.

Forbes Best Cities 2016, locul 6: Brașov, pasul pe loc

”Până la sfârșitul trimestrului al doilea din acest an, vom livra o nouă unitate de producție, cu o suprafață de peste 10.000 de metri pătrați, pentru unul din chiriașii noștri existenti, Rolem. Pentru acest an, ne-am propus să continuăm proiectele de extindere a parcurilor din portofoliul nostru, dar mai ales să deschidem noi locații în țară, cu focus pe unități de producție și depozitare. Pentru noi este important să răspundem cerințelor actuale ale pieței, arătându-ne interesul strategic pe care îl avem în continuare pentru dezvoltarea pieței de industrial din România”, a declarat Athos Myrinathous, director de dezvoltare Helios Phoenix.

Forbes 40 cele mai bune orașe pentru afaceri, ediția 2016

În România, grupul Helios Phoenix deține parcuri de tip industrial în 2 orașe: Brașov si Timișoara. Colliers International desfășoară servicii de Property Management pentru parcurile Olympian Park din Brașov și Timișoara, începând cu anul 2011.

Helios Phoenix este prezent pe piața din România începând cu 1997. Odată cu primul proiect, Parcul Industrial din Domnești, în partea de sud vest a Bucureștiului, grupul și-a concentrat activitatea pe sectorul industrial al pieței imobiliare și servicii conexe. În prezent, portfoliul Phoenix cuprinde 45,000 mp spații de depozitare disponibile sau în stadiu avansat de finalizare de, 30,000 mp de terenuri pentru dezvoltări de tip rezidențial, 410,000 pentru dezvoltări industriale, 2.500 unități rezidențiale finalizate sau aproape finalizate și 20.000 mp de facilități.