FacebookTwitterLinkedIn

Starea de alertă se prelungește cu 30 de zile. Decizia a fost luată într-o ședință a CNSU și aprobată în ședința de Guvern.

„După un număr de 166 de cazuri noi ieri, astăzi am avut 250 de cazuri, 10 decese de ieri până astăzi, avem peste 4.500 de cazuri active. În acest context, şi tocmai în evoluţia focarelor care se află în diseminare, s-a decis prelungirea cu 30 de zile a stării de alertă”, a declarat Tătaru, într-o conferinţă de presă la Palatul Victoria.

– În aceste condiții, s-a gestionat și un al treilea pachet de măsuri de relaxare. Tot în şedinţa de astăzi, ca urmare a Hotărârii Comitetului Naţional pentru Situaţii de Urgenţă, s-a decis să se relaxeze anumite activităţi, după cum urmează:

– Grădinițele, creșele și after-scool-urile își reiau activitatea pe parcursul verii. Această activitate se va relua după un set de norme.

– Se reia activitatea în sălile de fitness, în aceleași condiții de distanțare fizică, precum și cu precauții în ceea ce privește dezinfecția.

– Se reia activitatea în mall-uri, ca spații de vânzare. Nu se discută despre deschiderea cinematografelor sau a zonelor de luat masa. 

– Luăm aceste decizii în măsura în care putem avea și măsuri,  precauții în acest sens, putând interveni, la un moment dat, dacă există evoluții nefavorabile.

– După multe discuții, se reiau slujbele în interiorul bisericii,
tot ce înseamnă sport în aer liber – trebuie respectate regulile. Obligativitatea purtării măștilor este în curs.

– Evenimentele private în interior pot fi organizate cu maxim 20 de persoane, întâlnirile private în aer liber cu maxim 50 de persoane.

În acest context, putem gestiona o situație care să ne ducă după 1 iulie la un alt pachet de relaxări. Conștientizăm și noi că situația nu este la final, suntem într-un moment în care putem ajunge la o viață cvasi-normală doar respectând aceste condiții.

„În cazul prelungirii stării de alertă, nu se mai regăsesc propuneri privind achizițiile directe sau alte propuneri care nu sunt necesare în această fază, deci veți vedea o diferență între propunerile de acum și situațiile care au fost înainte în timpul stării de urgență și în timpul în care am avut până acum situația în care s-au permis anumite aspecte care nu mai sunt necesare”, a anunțat Raed Arafat.

„După o analiză foarte amănunţită a situaţiei actuale, în pofida faptului că avem o curbă descendentă, totuşi există semne că situaţia poate oricând să deterioreze şi să avem cel puţin focare serioase sau să avem o situţia mai grea în următoarea perioadă dacă nu respectăm măsurile compensatorii care au fost deja menţionate şi anume purtatul măştii, distanţarea fizică, triajul la intrare în spaţii închise, purtatul măşti în transportul în comun”, a declarat Arafat.

„Există o creştere faţă de cum a fost acum două săptămâni, acum câteva zile, la numărul pacienţilor în terapiile intensive, există focare care au apărut în instituţii medicale care necesită detaşare de personal, care necesită mişcare de personal pentru acoperirea nevoilor unităţilor sanitare unde personalul este în izolare sau este chiar bolnav şi internat în spitale”, a spus Arafat.