FacebookTwitterLinkedIn

Hotărârea CNSU mai prevede că purtarea măştii va deveni obligatorie în toate spaţiile deschise în zonele în care incidenţa infectărilor cu noul coronavirus depăşeşte 3 la mia de locuitori, notează Agerpres.

Totodată, prin Hotărârea CNSU se propune ca evenimentele private precum nunţile, botezurile, aniversările, mesele festive în spaţii deschise, precum şi în spaţii închise să fie interzise în perioada următoare, până când va scădea numărul de persoane infectate cu noul coronavirus.

În ce priveşte programul teatrelor, cinematografelor, sălilor de spectacole, restaurantelor, cafenelelor, în şedinţa CNSU s-a decis că acolo unde incidenţa infectărilor cu noul coronavirus este sub sau egală cu 1,5 la mie, acestea vor funcţiona cu capacitatea de 50%.