
Potrivit unui comunicat al Ministerului Muncii şi Protecţiei Socială emis astăzi, 28 noiembrie, Guvernul a majorat la 800 de lei nivelul de venituri până la care gospodăriile au dreptul la ajutor pentru încălzirea locuinţei cu energie termică, gaze naturale, energie electrică şi lemne, cărbuni, combustibili petrolieri.
Plafonul maxim al veniturilor până la care se acordă până acum acest beneficiu social era de 750 lei în cazul persoanelor care se îşi încălzesc locuinţele cu gaze naturale, energie electrică, lemne, cărbuni sau combustibili petrolieri şi puţin peste 786 lei/persoană în cazul familiilor care folosesc energie termică în sistem centralizat, scrie Agerpres.
Ajutorul pentru încălzirea locuinţei se bazează pe testarea mijloacelor şi se iau în considerare atât veniturile persoanei singure/familiei, după caz, cât şi bunurile deţinute de acestea, până la un prag maxim al veniturilor/persoană.