Cautare




, Staff

https://www.facebook.com/forbesromania https://twitter.com/ForbesRo

CORONAVIRUS |
|

Guvernul finlandez ridică restricţiile de circulaţie spre şi dinspre regiunea din jurul capitalei Helsinki

Guvernul finlandez va ridica restricţiile de circulaţie spre şi dinspre regiunea din jurul capitalei Helsinki, introduse în urmă cu trei săptămâni pentru a limita răspândirea coronavirusului, a declarat prim-ministrul Sanna Marin într-o conferinţă de presă, informează Agerpres, conform dpa şi Reuters.
10.	Hilton Helsinki Kalastajatorppa - Helsinki - Finlanda

„Am decis să ridicăm restricţiile întrucât bazele legale ale continuării restricţiilor temporare de deplasare nu mai sunt considerate a exista”, a declarat Sanna Marin, făcând referire la Legea privind prerogativele în situaţie de urgenţă.

Regiunea Uusimaa, care include capitala Helsinki şi este cea mai populată din ţară, înregistra la sfârşitul lui martie două treimi din cazurile de COVID-19 din Finlanda, iar marţi consemna aproape 2.000 din totalul de 3.161. Tot marţi, Finlanda avea 232 de pacienţi spitalizaţi şi un bilanţ total de 64 de decese.

Conform premierului, Finlanda nu a ajuns încă la finalul epidemiei şi nu a atins nici vârful acesteia.

Atât prim-ministrul, cât şi alţi membri ai guvernului au precizat în conferinţa de presă că finlandezii ar trebui să evite în continuare deplasările neesenţiale – inclusiv la casele de vacanţă – şi să menţină distanţarea socială, notează Agerpres.

Postează un comentariu

sau înregistrează-te pentru a adaugă un comentariu.

*

Comentarii

Nu există comentarii