FacebookTwitterLinkedIn

Cătălin Drulă, ministrul Transporturilor, a declarat că actul normativ adoptat oferă garanția că acest segmentul de autostradă Ploiești – Buzău va fi construit, iar licitația pentru acesta va fi lansată până la sfârșitul acestei luni.

Cătălin Drulă: „Ce este absolut special la acest proiect este că acest moment va fi urmat imediat de pași concreți, adică deja avem în curs exproprierile și pot fi lansate cât de curând, iar licitația pentru construcție, deci pentru execuție, va fi lansată până la sfârșitul lunii mai. Practic, aici lansăm licitația chiar luna aceasta, facem exproprierile chiar acum. În orice caz, de la semnarea contractului, constructorul poate intra direct în teren. Nu urmează o pauză un an de zile, doi ani de zile, până când efectiv vedem lucrări”.

Proiectul are o lungime de 63 de km și guvernul vrea să-l finanțeze prin Planul Național de Redresare și Reziliență, notează Radio România Actualități.

Vineri va începe proiectarea pentru tronsonul Târgu Neamț – Iași – Ungheni din autostrada A8, în lungime de 100 de km, a mai anunțat ministrul.