Cautare




, Staff

https://www.facebook.com/forbesromania https://twitter.com/ForbesRo

Servicii financiare |
|

Guvernul a creat un grup de lucru cu oameni din business ce va asigura cadrul pentru susţinerea sectoarelor culturale şi creative

Printr-un Memorandum, Executivul a dispus crearea unui grup de lucru ce va urmări asigurarea cadrului instituţional necesar susţinerii sectoarelor culturale şi creative (SCC), prin protejarea proprietăţii intelectuale, măsuri fiscale de stimul şi prevederi clare în domeniul achiziţiilor public.
filme

În şedinţa de Guvern de joi 18 mai, Executivul a adoptat un Memorandum interministerial pentru susţinerea potenţialului economic al sectoarelor culturale şi creative din România. Documentul a fost elaborat de către experţii Ministerului pentru Mediul de Afaceri, Comerţ şi Antreprenoriat şi cei ai Ministerului Culturii şi Identităţii Naţionale.

Prin intermediul Memorandumului s-a creat un grup de lucru ce va urmări asigurarea cadrului instituţional necesar susţinerii sectoarelor culturale şi creative (SCC), prin protejarea proprietăţii intelectuale, măsuri fiscale de stimul şi prevederi clare în domeniul achiziţiilor public. De asemenea, se are în vedere implementarea iniţiativelor europene în domeniul SCC, atât la nivel central, cât şi prin responsabilizarea autorităţilor publice locale. Totodată, se doreşte optimizarea şi facilitatea accesului la finanţare pentru companiile active în domeniul SCC.

În cadrul acestui grup de lucru vor activa şi consultanţii PwC România specializaţi în servicii pentru sectorul public.

„Salutăm această iniţiativă a autorităţilor române de a sprijini industriile culturale şi creative. Potrivit datelor Institutului Naţional de Statistică, valoarea adăugată brută în aceste sectoare a crescut de peste 3 ori între 2009 şi 2014, de la 2% din PIB la aproximativ 7%, depăşind în prezent contribuţia agriculturii la formarea PIB. PwC consideră că România are un potenţial enorm de dezvoltare în aceste sectoare, dat în primul rând de talentul, creativitatea şi imaginaţia românilor. Suntem onoraţi şi încântaţi să contribuim la elaboarea politicilor publice de susţinere a acestor sectoare şi credem cu tărie că dezvoltarea acestora este una dintre componentele cheie ale transformării economiei româneşti într-una bazată pe inovaţie, creativitate şi valoare adăugată ridicată”, a declarat Mihaela Mitroi, Liderul Departamentului de Consultanţă Fiscală şi Juridică, PwC România.

Companiile definite ca fiind active în domeniul sectoarelor culturale şi creative sunt cele care se ocupă cu activităţi de editare, activităţi de producţie cinematografică, video şi de programe de televiziune; înregistrari audio şi activităţi de editare muzicală; activităţi de servicii în tehnologia informaţiei; activităţi de servicii informatice; activităţi de arhitectură şi inginerie; activităţi de testări şi analiză tehnică; publicitate şi activităţi de studiere a pieţei; activităţi de creatie şi interpretare artistică; activităţi ale bibliotecilor, arhivelor, muzeelor şi alte activităţi culturale; activităţi sportive, recreative şi distractive.

 

Sursa foto: http://www.dreamstime.com/royalty-free-stock-images-people-watch-movies-cinema-image19258749 .

Postează un comentariu

sau înregistrează-te pentru a adaugă un comentariu.

*

Comentarii

Nu există comentarii