Guda (Coface): „Avem o economie mai senzitivă la dobânzi mari, decât la un leu slab” - Forbes.ro
Cautare




, Staff

Servicii financiare |
|

Guda (Coface): „Avem o economie mai senzitivă la dobânzi mari, decât la un leu slab”

Economia românească este mai senzitivă la dobânzi mari decât la un leu mai slab, astfel încât Banca Națională a României se află în mijlocul unei dileme - dobânzile reduse sau leul puternic, susţine Iancu Guda, Services Director al Coface România.
Aşteptările privind veniturile

Avem o economie mai senzitivă la dobânzi mari, decât la un leu slab. Astăzi, 38% dintre împrumuturile contractate de mediul de afaceri şi persoane fizice este denominat în valută. În 2008 – 2009, aveam 61% – 62%. Procesul de euroizare a scăzut semnificativ şi eficienţa politicii monetare ca şi transmisie este mai bună acum”, a explicat Guda.

El a evidențiat că, din 2011 până în prezent, indicii ROBOR cu o maturitate de 3 luni sau de 6 luni, ca medie, au fost peste rata anuală a inflației, iar situația n-ar trebui să fie cu mult diferită în prezent.

„Acum avem o situație atipică, cu inflația care deja accelerează spre 5%, în prima jumătate a anului curent, și avem dobânzi reale negative. Aici vedem Banca Centrală în mijlocul unei dileme, pentru că nu poţi să menţii dobânzile jos simultan cu un leu puternic. Dacă vă uitați la mesajele transmise de Banca Națională, în ultima perioadă, au fost destul de consistenţi în a pregăti pieţele privind o preferinţă pentru un leu mai slab şi cu o volatilitate mai mare, preferând, în schimb, dobânzi ţinute în control. Au şi arătat că la un ROBOR la 3 luni de peste 4%, jumătate dintre companiile active în România nu ar mai fi capabile să-şi achite împrumuturile la bănci, serviciul datoriei, cu profitul operaţional”, a adăugat Services Director-ul Coface România.

Lecții pentru 2018: Eugen Anicescu, Country Manager al Coface România

Eugen Anicescu, Country Manager al Coface România, a evidențiat și el această situație, punctând că, în prezent, mult mai multe companii ar fi afectate de creșterea ROBOR decât de creșterea cursului de schimb, detaliind cu situația din bilanțurile companiilor.

„În 2008, ne uitam la curs, pentru că atunci companiile erau mai afectate de curs. Dacă la curs companiile erau afectate pe bilanț, pentru că înregistrau o depreciere a valorii împrumutului, dar nu era o pierdere cash, în momentul acesta, o creștere a dobânzilor va fi o pierdere cash în bilanțul companiei. Companiile românești suferă cel mai puternic în zona de lichiditate. De aceea este important de tras un semnal că creșterea dobânzilor va avea un efect asupra sănătății financiare a companiilor”, a precizat Anicescu.

18 pentru 2018: MacroGrijile

Rata anuală a inflației prognozată de Coface se ridică la 5% pentru prima jumătate a acestui an, nivel care este de zece ori mai mare decât cel de la începutul anului trecut.

Probabil că vom fi la 4% în ianuarie. Avem efectul de bază cu reducerea accizei la combustibil, care este valabil la început, dar, ulterior, se va pierde. De la 4% la 5% mergând pe inerția creșterii de consum, ecartul este foarte mic. În a doua jumătate a anului, temperarea cererii, prin scumpirea banilor și decelerarea creșterii salariilor, precum și pierderea efectului de bază, pentru că avem acciza majorată în toamna anului trecut, ar trebui să tempereze ritmul de creștere. Deci, este o inflație sezonieră, cu mult efect de bază în spate”, a explicat Guda.

Anualizată, în medie, prognoza de inflație din 2018 a Coface va fi la 3,5%, față de 2017, peste ultima prognoză a Băncii Centrale.

„Mai ales dacă consideri și ultimele prevederi din Programul de guvernare în ceea ce privește continuarea majorării salariului minim pe economie cu 100 de lei, respectiv 150 de lei, pentru cei cu studii superioare, va mai exista un puseu de stimul al consumului care va menține inflația destul de sus”, a menționat Guda.

Postează un comentariu

sau înregistrează-te pentru a adaugă un comentariu.

*

Comentarii

Nu există comentarii