Cautare




, Contributor

Industrie |
|

Grupul LafargeHolcim se lansează oficial

Ca urmare a finalizării procesului de fuziune dintre companiile Lafarge și Holcim și cotarea acțiunilor LafargeHolcim la bursele din Zurich și Paris, noul gigant se lansează oficial pe piață.  
Holcim

Grupul are ca obiectiv realizarea de economii de 1,4 miliarde de euro în următorii trei ani.

„Acum, prin crearea noului Grup LafargeHolcim, vom intra într-o nouă etapă a transformării noastre pentru a deveni lideri din toate punctele de vedere – o companie care are un impact pozitiv asupra lumii şi care poate face o diferență reală pentru clienții, angajații şi acționarii săi, precum şi pentru societate”, potrivit Eric Olsen, CEO LafargeHolcim.

Noul grup va avea cinci direcții prioritare, printre care integrarea celor două companii, atingerea țintei de 1,4 miliarde de euro în trei ani, reducerea cheltuielilor de capital și crearea unor soluții inovatoare.

LafargeHolcim va prezenta rezultatele financiare obținute de cele două companii independente Lafarge şi Holcim în prima jumătate a acestui an pe 29 iulie 2015. Primele rezultate combinate provizorii ale noului Grup vor fi prezentate după primele 9 luni din 2015.

Grupul are o prezență în 90 de țări şi o activitate concentrată pe producția de Agregate şi Betoane.

LafargeHolcim are 115.000 angajați în întreaga lume şi vânzări nete combinate de 33 de miliarde de CHF (27 de miliarde de Euro), potrivit datelor din 2014.

 

 

Postează un comentariu

sau înregistrează-te pentru a adaugă un comentariu.

*

Comentarii

Nu există comentarii