De asemenea, BT a înregistrat o creştere solidă a creditării, cu peste 60.000 de împrumuturi acordate. Operațiunile prin bancă au crescut cu 31% în primele nouă luni ale anului față de aceeaşi perioadă a anului trecut.
“Planul Băncii Transilvania de a susține economia, antreprenorii şi populația şi la bine, şi la greu dă roade. Acest lucru se vede în magnetismul băncii pentru clienți, care ne-a adus un business în creştere susținută. În continuare ne concentrăm toate eforturile pe finanțarea României, pe experiența clienților, eficientizarea operațiunilor şi pe investițiile în tehnologie. Am avut un trimestru bun, cu creşteri pe creditare, tranzacții şi operațiuni”, a declarat Ömer Tetik, Director General, Banca Transilvania.
Banca Transilvania a acordat peste 165.000 de împrumuturi companiilor şi persoanelor fizice în primele nouă luni ale anului. Activele Grupului BT au ajuns la 86,4 miliarde lei la finalul trimestrului trei, creditele au crescut până la 40,3 miliarde lei, iar depozitele clienţilor au ajuns la 71,4 miliarde lei, din care 49,6 miliarde lei sunt economiile persoanelor fizice, iar 21,8 miliarde lei ale persoanelor juridice.
Profitul net consolidat al Grupului Financiar Banca Transilvania este de 1,56 miliarde de lei,
din care cel al băncii este de 1,38 miliarde de lei. Subsidiarele şi participațiile de capital au contribuit cu peste 183 milioane lei la profitabilitatea Grupului BT. Eficienţa operaţională se păstrează la nivel confortabil şi este de 43,95%.
Taxa pe activele BT, calculată la sfârşitul primului semestru din acest an şi achitată în 25 august, a fost de 90,5 milioane de lei.
Rata expunerilor neperformante ale Băncii Transilvania, conform indicatorului EBA, este de 4,49% la 30 septembrie 2019. Gradul de acoperire cu provizioane totale a expunerilor neperformante conform standardelor EBA este de 96%. Solvabilitatea băncii fără profitul anului 2019 este de 18,12%, iar cu profitul inclus aceasta este de 21,10%.