FacebookTwitterLinkedIn

Eni a descoperit petrol uşor în blocul CI-101, compania precizând că acolo ar putea fi 1,5-2 miliarde de barili de petrol şi 51-68 miliarde de metri cubi de gaze asociate.

„Va fi realizat un program pentru a evalua potenţialul semnificativ de creştere a structurii generale care se extinde în blocul CI-802, operat tot de Eni”, a spus un reprezentant al companiei, notează News.ro.

„Aceasta este o descoperire cu adevărat mare şi ar putea fi o veste bună pentru Eni dacă va decide să-şi monetizeze participaţia mai departe”, a declarat Jason Kenney, analist în sectorul energetic la banca Santander.

Eni este unul dintre cei mai mari producători străini de petrol şi gaze din Africa, cu active valoroase în Libia, Nigeria şi Angola. Grupul mai dezvoltă două exploatări de gaze în Mozambic şi Egipt.