FacebookTwitterLinkedIn

Grupul, care deține prin RCS & RDS S.A., poziția de lider de piață pe segmentul serviciilor de televiziune, internet fix și telefonie fixă în România este, astăzi, unul dintre cei mai importanți contribuabili la bugetul de stat, dar și unul dintre cei mai mari angajatori din țară, cu peste 14.700 de angajați, notează Media Expres

Serghei Bulgac, CEO al grupului DIGI: „Prin creșterea continuă a operațiunilor derulate în România, dar și ca urmare a numărului de locuri de muncă pe care le-am creat și menținut de-a lungul istoriei noastre, grupul DIGI reprezintă azi nu doar unul dintre cei mai mari angajatori din mediul antreprenorial local, ci și unul dintre contribuabilii de prim rang la bugetul de stat, prin taxele și impozitele plătite.

În luna august 2021, am virat către autoritățile statului 103,3 milioane lei, cea mai mare valoare achitată la nivelul unei luni, în istoria de peste 28 de ani a grupului DIGI. Este o responsabilitate pentru noi să abordăm angajamentele față de colegi, clienți, furnizori, societate în ansamblu cu onestitate, corectitudine, integritate și să construim, în același timp, un model de business durabil, care presupune respectarea tuturor legilor și reglementărilor aplicabile în teritoriile unde operăm”.

Grupul DIGI este liderul segmentului de servicii de internet fix, pay-tv și telefonie fixă după cotele de piață deținute în România și unul dintre operatorii europeni de top în domeniul comunicațiilor electronice convergente, derulând operațiuni și în Ungaria, Spania și Italia.

Compania deține cea mai extinsă rețea de fibră optică din regiune, ajungând la o acoperire de circa 9,8 milioane de gospodării în România și Ungaria, la finalul anului 2020.