Cautare




, Contributor

Industrie |
|

Groupe Renault oprește proiectele de mărire a capacității de producție planificate în România

Groupe Renault pune la dispoziție informații cu privire la planul pentru reducerea costurile fixe cu peste două miliarde pe parcursul a trei ani, cu scopul de a restabili competitivitatea Grupului și de a asigura dezvoltarea sa pe termen lung în cadrul Alianței.
 aboneaza-te
Groupe Renault

Astfel, Grupul se bazează pe eficientizarea operațiunilor prin simplificarea proceselor, reducerea diversității componentelor vehiculelor și ajustarea capacităților industriale.

Noul plan vine ca o strategie în urma crizei prin care trece industria auto și are drept scop consolidarea capacității de adaptare a Grupului, prin concentrarea pe generarea de flux de numerar, păstrând în același timp clientul în centrul priorităților sale

De asemenea, proiectul de plan urmărește să pună bazele dezvoltării pe termen lung a Groupe Renault. În Franța, Grupul va fi organizat în jurul unor zone comerciale strategice, de viitor: vehicule electrice, LCV, economie circulară și inovație cu valoare adăugată ridicată. Aceste centre regionale majore de excelență, situate în Franța, urmează să se afle în centrul revenirii Grupului. La Flins și Guyancourt, Grupul își va reorganiza activitățile.

În plus, proiectul are în vedere și ajustarea forței de muncă, care urmează să se bazeze pe măsuri de recalificare, mobilitate internă și plecări voluntare. Acesta se va întinde pe parcursul a trei ani și va viza aproape 4.600 de posturi în Franța, la care se adaugă reducerea cu peste 10.000 de alte posturi în restul lumii, unde Grupul este prezent.

„Am încredere în atuurile noastre, în valorile noastre și în conducerea companiei pentru a reuși transformarea prevăzută și pentru a readuce Grupul la valoarea sa prin implementarea acestui plan. Modificările planificate sunt fundamentale pentru a asigura sustenabilitatea companiei și dezvoltarea acesteia pe termen lung. La nivel colectiv și cu sprijinul partenerilor noștri din Alianță, ne vom putea atinge obiectivele și vom face din Groupe Renault un jucător major în industria auto în anii următori. Suntem pe deplin conștienți de responsabilitatea noastră, iar transformarea planificată poate fi realizată doar cu respectarea tuturor părților co-interesate ale Grupului nostru și printr-un dialog social exemplar”, a declarat Jean-Dominique Senard, președintele Consiliului de Administrație al Renault.

„Într-un context dominat de incertitudine și complexitate, acest proiect este vital pentru a garanta o performanță solidă și durabilă, satisfacția clienților fiind prioritară. Prin valorificarea numeroaselor noastre active, cum ar fi vehiculul electric, prin valorificarea resurselor și tehnologiilor Grupului Renault și ale Alianței și prin reducerea complexității dezvoltării și producției vehiculelor noastre, dorim să generam economii de scară pentru a ne restabili profitabilitatea globală și pentru a ne asigura dezvoltarea în Franța și la nivel internațional. Acest proiect ne va permite să privim către viitor cu încredere”, a adăugat Clotilde Delbos, CEO interimar al Renault.

Principalele elemente ale proiectului

Îmbunătățirea eficienței și reducerea costurilor de inginerie, profitând de activele consolidate ale Alianței, aproximativ 800 de milioane EUR:

  1. Raționalizarea proiectării și dezvoltării vehiculelor: reducerea diversității componentelor, creșterea standardizării, programele Leader – Follower din cadrul Alianței.
  2. Optimizarea resurselor: concentrarea dezvoltării tehnologiilor strategice cu valoare adăugată ridicată în sit-urile de inginerie din Ile-de-France; optimizarea utilizării centrelor de cercetare și dezvoltare din străinătate și subcontractarea; optimizarea mijloacelor de validare prin utilizarea sporită a digitalului.
  3. Optimizarea producției, cu economii de aproximativ 650 de milioane EUR.
  4. Accelerarea transformării uzinelor prin generalizarea instrumentelor specifice Industriei.
  5. Îmbunătățirea procesului în noile proiecte de inginerie: accelerarea digitalizării și „design to process ” („de la concepție la proces”).

 

Dimensionarea corectă a capacităților industriale:

  1. Capacitatea de producție globală revizuită de la 4 milioane de vehicule în 2019 la 3,3 milioane până în 2024 (referință Harbour).
  2. Ajustarea numărului de angajați din producție.

 

În România și Maroc, proiectul are în vedere suspendarea proiectelor de creștere capacitară, iar în Franța, patru ipoteze de lucru pentru optimizarea producției vor face obiectul unei consultări aprofundate cu toate părțile interesate, în special cu partenerii sociali și cu autoritățile locale. Mai exact, Renault lansează un proces de consultare la uzinele din Douai și Maubeuge pentru a studia crearea unui centru optimizat de excelență pentru vehicule electrice și vehicule comerciale ușoare în nordul Franței. Astfel, se au în vedere următoarele:

Reflecția deschisă asupra reconversiei uzinei de la Dieppe la sfârșitul producției Alpine A110.

  1. În Flins, crearea unui ecosistem de economie circulară pe sit, inclusiv transferul activităților de la Choisy-le-Roi.
  2. La Fonderie de Bretagne, Renault lansează o revizuire strategică.
  3. Eficiența sporită a funcțiilor suport, aproximativ 700 milioane EUR

Optimizarea costurilor generale și de marketing: digitalizarea pentru optimizarea costurilor de marketing, raționalizarea organizației și reducerea costurilor aferente funcțiilor suport etc.

Reorientarea activităților pentru o mai bună alocare a resurselor, ce vor fi axate pe:

  1. O parte din rețeaua de distribuție RRG integrată în Europa.
  2. Transferul pachetului de acțiuni deținut de Groupe Renault la Dongfeng Renault Automotive Company Ltd (DRAC) din China către Dongfeng Motor Corporation și încetarea activităților cu vehicule termice, sub marca Renault, pe piața chineză.

 

Aceste planuri vor fi prezentate organismelor reprezentative ale angajaților în conformitate cu reglementările aplicabile. Costul estimat al implementării acestui plan este de 1,2 miliarde EUR.

Postează un comentariu

sau înregistrează-te pentru a adaugă un comentariu.

*

Comentarii

Nu există comentarii