Cautare




, Contributor

Forbes.com

500 miliardari |
|

Grigore Comănescu

Grigore Comanescu.jpg
Avere: 41-43 milioane de euro Vârst: 52 de ani Reşedinţa: Constanţa Domenii: Producţie beton, extracţie piatră, turism, imobiliare

Omul de afaceri Grigore Comănescu a decis, în ultimii doi-trei ani, să investească tot mai mult timp şi bani în turism. Recunoaşte că businessul din construcţii scârţâie rău din cauza crizei economice şi financiare, dar spune că o parte din vină o au şi autorităţile.

„Licitaţii câştigate aproape de fiecare dată de firme de apartament, lucrări neverificate,dar şi proiecte realizate cu materiale proaste. Asta vedem peste tot. Nu pot spune că am renunţat de tot la construcţii, dar am alocat tot mai mult timp investiţiilor în turism“, spune afaceristul constănţean.

Cu toate acestea, afaceristul nu neagă că ar fi tentat să vândă o parte din business şi să renunţe astfel la stresul cotidian. Oferte avantajoase au fost, însă în prezent Comănescu susţine că ar da totul pe degeaba, ceea ce, chiar el recunoaşte, nu este un lucru prea isteţ. Mai mult, afaceristul spune că, în ultimii doi ani, cifra de afaceri a Comprest Util, grupul de construcţii pe care îl conduce, a scăzut cu circa 60%, iar de profit nici nu poate fi vorba.

Pentru a contracara, totuşi, criza din cadrul trustului de construcţii, omul de afaceri a decis să îşi îndrepte atenţia către turism. În acest an, Comănescu a inaugurat un nou complex de vile situat pe malul lacului Siutghiol, o investiţie de viitor, după cum spune acesta. „Avem în complexul Verona nu mai puţin de 40 de camere matrimoniale şi opt camere twin. Complexul dispune şi de două săli de conferinţă, fiecare cu capacitate de 30 de locuri şi două saloane pentru servirea micului dejun“, se laudă afaceristul. Comănescu susţine că mai deţine şi alte parcele de teren la Mamaia, iar în apropiere de Complexul Verona este interesat să construiască o vilă pentru familie.

„Vreau să fac ceva şi pentru mine. Am terenul, iar în următoarea perioadă mă gândesc să încep să ridic o casă pentru familie. Vom avea deschidere la lac, iar peisajul de aici este extraordinar“, adaugă afaceristul. În paralel, Co­­­mă­­nescu a mai investit alte câteva milioane de euro în imobiliare şi în turism. A alocat, în total, circa zece milioane de euro pentru locuinţe, dar şi într-un hotel la Predeal.

Acesta dispune de 21 de camere, o sală de conferinţe şi un restaurant cu preparate specifice româneşti şi internaţionale, cu o capacitate de 80 de locuri „Chiar dacă iniţial nu am fost interesaţi de imobiliare, am ridicat, totuşi, două blocuri de locuinţe în Constanţa. Vom continua şi investiţiile în turism“, mai spune omul de afaceri constănţean.

Recunoaşte, totodată, că a cumpărat terenuri şi în Deltă, unde intenţionează să ridice două pensiuni. Comănescu mai are în lucru, în Constanţa, un alt proiect imobiliar care include spaţii de cazare şi apartamente, dar şi un complex comercial. Toate se întind pe un teren de 4.000 de metri pătraţi, iar investiţia depăşeşte zece milioane de euro

Postează un comentariu

sau înregistrează-te pentru a adaugă un comentariu.

*

Comentarii

Nu există comentarii