Cautare




, Contributor

Forbes Kids |
|

Greu cu adolescenții! Dar cu părinții?

Securitatea emoțională a copilului este deplină doar când părinții îi acordă timp și atenție, iar relația de atașament (legătura emoțională) este singura care-i oferă contextul potrivit pentru dezvoltarea armonioasă. Prin urmare cum păstrăm relația de afectivitate, legătura reală cu copilul, la vârsta adolescenței? de Roxana Purcărea, psiholog  
greu cu adolescentii Profil

Ce este specific în relația părinți – adolescenți

Menținerea unei atitudini afectuase, de apropiere și de acceptare față de copiii noștri adolescenți este una din cele mai mari provocări. În jurul preadolescenței și adolescenției, tot mai mulți părinți solicită ajutorul psihologului sau al consilierului școlar referitor la relația cu fiii sau ficele lor. Copiii sunt din ce în ce mai distanți, devin nepoliticoși, uneori de-a dreptul ostili. Aproape fiecare discuție cu părinții este însoțită de refuzuri, de trântitul ușilor, lacrimi sau crize de furie, de reproșul „tu nu mă înțelegi!”. Avem de-a face în această perioadă cu încercări de separare, emoții confuze și ambivalente, comportamente sfidătoare.

Ce contează pentru tânărul „revoltat“

Tot ce pare să conteze pentru el sunt prietenii. Unii părinți pun aceste manifestări pe seama crizei tipic adolescentine sau a hormonilor și așteaptă fie să treacă, fie să afle câteva sfaturi de corectare a comportamentului nepotrivit. Ei ar trebui să afle că nu există soluții-minune, ci trebuie schimbată abordarea privind relația cu adolescentul. Pentru copil, cea mai importantă relație este acum cea cu grupul de egali și concurează puternic relația cu familia. Mai mult, există riscul chiar să o înlocuiască.

Ce fac părinții? Ce ar trebui să facă?

Rău e că părinții încep să dea vina pe anturaj pentru comportamentele negative ale copilului lor. Provocarea supremă și momentele cel mai greu de trecut sunt acelea în care vedem că tinerii se îndreaptă în direcția greșită, insistă că se simt bine așa, că noi nu-i înțegem, că suntem demodați, că singurii care îi înțeleg sunt prietenii. Ce avem de făcut atunci când tot universul copilului pare să se învârtă în jurul prietenilor, în diferite rețele sociale, iar idea că totul este în regulă este doar o aparență? Ajunși în acest punct, principalul lucru pe care îl avem de făcut ca părinți este să restabilim legătura afectivă cu copii, astfel încât să le stimulăm autonomia sănătaoasă.

Criza de relaționare cu grupul

Grupul de prieteni este prima experiență de socializare a adolescentului și îi acoperă nevoia de independență. Însă, ca în orice grup, pot apărea neplăceri. Certurile, excluderea, jignirile dintre egali pot lăsa răni adânci sau îl pot ajuta să se definească și să se adapteze. Ceea ce face diferența este relația de atașament cu părinții, busolă la care copilul se poate întoarce ori de câte ori se simte în derivă.

Misiune posibilă?

Deși pare greu când conflicutul între generații a ajuns la cote exagerate, reconectarea emoțională și refacerea legăturii cu copilul este posibilă în orice moment. Este nevoie de timp, răbdare și acceptare.  Adolescenții au nevoie să înțeleagă ce se întâmplă cu ei, să se definească, să nu le fie teamă să exprime ceea simt. Iar pentru asta nimic nu este mai de folos decât disponibilitatea și înțelepciunea adulților.

7 sfaturi pentru autonomia sănătoasă a adolescentului

  • Renunță la critică. Copilul reacționează la potopul continuu de critici, excluzându-se subtil din viața de familie. Oferă-i sfaturi doar în măsura în care acestea îți sunt cerute în mod direct. Altfel, doar ascultă. Deseori, în timp ce povestesc, copiii găsesc singuri noi metode de a face față diferitelor situații de viață.
  • Emoțiile trebuie exprimate. Nu există emoții bune sau rele, ci, mai degrabă, plăcute sau neplăcute. Emoțiile oglindesc starea sufletească a copilului și aduc o informație prețioasă părinților despre universul lui, despre viața lui afectivă. Emoțiile ajută copiii să descopere lumea, să se descopere pe ei înșiși, să relaționeze și să se adapteze.
  • —Limitele sunt esenţiale, indiferent de vârstă. Dacă la vârste mici este necesar să impunem mai multe limite și să fim prezenți mai mult în preajma copilului, la vârste mai mari, limitele se adaptează și se renegociază, dar nu dispar. Absența acestora duce la ignorarea nevoii de a fi îndrumat, sfătuit, ascultat.
  • Acceptarea nu înseamnă permisivitate. Să fii de acord cu tot ceea ce face copilul, nu înseamnă permisivitate. A accepta înseamnă doar a-i transmite copilului că este firesc să greșească uneori, că părinții îi sunt alături, că îi sunt sprijin la nevoie.
  • Transformă relația cu copilul în prioritate. Fiecare copil are momente în care este mai dispus să împărtășească anumite lucruri din viața lui. Important este să-i fii aproape, să-l asculți.
  • Încurajează-i intimitatea și autonomia. Copilul are nevoie de timp și spațiu personal. Bateți la ușă înainte să intrați în camera lui și nu-i controlați decât la nevoie mesajele personale. Toate aceste acțiuni intruzive și de control pot duce la pierderea încrederii adolescentului în părinte, la revoltă și alte lucruri nedorite.
  • Evoluați împreună. Așa cum copilul învață zilnic de la noi, și noi învățăm zilnic de la el. Învățăm să ne adaptăm, să reflectăm asupra noastră și a propriilor trăiri în legătură cu diverse situații. Relațiile de apropiere cu părinții și de prietenie cu gașca (ambele relații de atașament sunt la fel de importane) nu trebuie să se excludă una pe alta. Ele se pot împleti armonios și pot conlucra.

Postează un comentariu

sau înregistrează-te pentru a adaugă un comentariu.

*

Comentarii

Nu există comentarii