FacebookTwitterLinkedIn

Băile sunt sanctuarele noastre de liniște și de frumusețe. Ele ne așteaptă seara, după o zi lungă la birou, și sunt mereu parfumate, pline de calm și cu lumina difuză care să ne transpună numaidecât în starea de confort. Dar, până să ajungi să experimentezi astfel de sentimente, trebuie să îți faci un plan de decorare, să găsești obiectele sanitare și de mobilier potrivite și să le potrivești ca într-un puzzle. Cu atât de multe stiluri de amenajare, opțiuni disponibile, culori și preferințe, nu este tocmai simplu să decorezi, ci chiar poți face greșeli care te vor costa atât din punct de vedere financiar, dar și estetic. Iată care sunt cele mai frecvente și ce spun designerii de interior că ar trebui să iei în considerare:

Nu folosi culori închise

Culorile închise într-o încăpere atât de mică precum baia vor da impresia că aceasta este și mai mică. Ferește-te de tentele închise de culoare, căci ele nu reflectă lumina și nu vor face decât să estompeze eforturile tale. Alege, în schimb, culori neutre, din palete cromatice unitare și nu îmbina mai mult de patru culori căci, altfel, riști să dai impresia de dezordine. Poți, de exemplu, să creezi un perete accent cu nuanțe de albastru închis, gri sau maro pe care să îl completezi cu mobila de baie de pe Vivre, în culori contrastante.

Nu îți aglomera baia

Indiferent de mărimea băii, se pot găsi soluții potrivite pentru fiecare configurație în parte. Chiar dacă ai vrea să amplasezi o cadă centrală, acest lucru nu este posibil, cel mai probabil, din cauza spațiului. De aceea, un duș este cel mai potrivit. Totodată, apelează la soluții de mobilare inteligente. De exemplu, aproape niciodată, spațiul de deasupra mașinii de spălat nu este folosit. Amplasează acolo un dulap cu obiectele necesare sau cu produsele ce te vor ajuta la curățenie. Lasă spațiul podelei mai puțin aglomerat, fiindcă influențează aspectul general al întregii băi.

Ia depozitarea în serios

O baie relaxantă este, în primul rând, una în care dezordinea nu-și găsește locul. Dar, pentru că multitudinea de produse de îngrijire și întreținere trebuie să își găsească locul, asigură-te că ai destule dulapuri și sertare pentru toate și că sunt organizate astfel încât să nu fie un haos generalizat. Dacă mai mult de doi membri ai familiei folosesc baia, ia în considerare să adaugi spațiu extra pentru păstrarea tuturor obiectelor.

Nu folosi doar o sursă de lumină

Pe timpul zilei, lumina naturală este de preferat celei artificiale. Cu toate acestea, nu toate băile beneficiază de lumină naturală din abundență, de aceea, este important să ai cel puțin două surse: una mai slabă, de ambianță, care să creeze o atmosferă de confort și cea de-a doua, țintită. Cea din urmă este amplasată, de obicei, în preajma oglinzii sau la duș. Nu folosi o singură sursă de lumină deoarece vei simți un disconfort fie din cauza faptului că este prea slabă și nu ajunge în toate colțurile băii, fie este mult prea puternică, mai ales într-o încăpere atât de mică cum este baia.